Share

Alegerile locale desfășurate ieri 928.09 -n.r.) în județul Suceava au reconfirmat, în cea mai mare parte, primarii în funcție. S-a înregistrat schimbarea de gardă în mai multe comune, dar și în câteva orașe.

La Todirești, una dintre surprizele președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur a fost Mugurel Bocancea care ieșit primar după 3 mandate de consilier local cu peste 420 de voturi față de contracandidatul său. Contactat de reporterii Ziarului ”Bună Dimineața Suceava”, Mugurel Bocancea a declarat că mulțumește cetățenilor pentru încrederea acordată:

„Este foarte greu să bați un primar într-un singur tur. 420 de voturi față de contracandidatul meu îmi demonstrează că Todireștenii au dorit și asteptat această schimbare.

Mulțumesc locuitorilor din Todirești, echipei mele și domnului președinte Gheorghe Flutur că a avut încredere în mine”, a declarat Mugurel Bocancea pentru Ziarul Bună Dimineața Suceava.

Dumitru GULEI, a obținut un mandat în urma alegerilor locale din data de 27 septembrie., având un procentaj de 1396 din 3200 de voturi, deci 44%. Contactat de reporterii Ziarului „Bună Dimineața Suceava” și întrebat ce le transmite alegătorilor acesta a declarat:

”Este un rezultat foarte bun. Sunt încrezător în echipa mea și vom dezvolta comuna

Ipotești în următorii patru ani.

Mulțumesc cetățenilor din Ipotești pentru prezentă și pentru votul dat. Împreună continuăm! Doamne Ajută!”, a declarat Dumitru GULEI.

În localitatea Dolhasca un nou mandat de primar a fost câștigat de Decebal Isaschi. În urma rezultatelor acesta a declarat:

” Victoria e a echipei PNL și a colegilor din Primăria Dolhasca alături de care am muncit în ultimii 4 ani.

E o victorie a bunului-simț, a muncii bine făcute și a implicării totale pentru a dezvolta comunitatea noastră. Sunt fericit?

Da, sunt, mai ales că vecinii, prietenii, colegii, cunoștințele, bunicii mi-au acordat încrederea lor că sunt pe drumul cel bun”, a declarat pe pagina personală de facebook primarul orașului Dolhasca, Decebal Isachi.

La Rădășeni, un nou mandat a fost câștigat de Neculai PERJU. În urma alegerilor acesta a mulțumit cetățenilor pentru susținerea lor din ultimele săptămâni de campanie electorală.

Vă prezentăm în continuare câștigătorii alegerilor pentru funcția de primar în localitățile județului:

Municipii

  • Suceava – Ion Lungu (PNL)
  • Câmpulung Moldovenesc – Mihăiță Negură (PNL)
  • Fălticeni – Cătălin Coman (PSD)
  • Rădăuți – Bogdan Loghin (PNL)
  • Vatra Dornei – Ilie Boncheș (PNL)

Orașe

  • Broșteni – Alexandru Hurjui (Pro România)
  • Cajvana – Gheorghe Tomăscu (PSD)
  • Dolhasca – Decebal Dumitru Isachi (PNL)
  • Frasin – Marinel Bălan (PNL)
  • Gura Humorului – Marius Ursaciuc (Indep.)
  • Liteni – Tomiță Onisii (PNL)
  • Milișăuți – Vasile Cărare (USR)
  • Salcea – Ezekiel Belțic (PAD)
  • Siret – Adrian Popoiu (PNL)
  • Solca – Cornel Țehaniuc (PSD)
  • Vicovu de Sus –Gheorghe Schipor (PSD)

Comune

  • Adâncata – Viorel Cucu (PNL)
  • Arbore – Dan Tiperciuc (PSD)
  • Baia – Maria Tomescu (PSD)
  • Bălăceana – Constantin Octavian Cojocariu (PSD)
  • Bălcăuți – Vasile Șoiman (PNL)
  • Berchișești – Violeta Țăran (PSD)
  • Bilca – Zaharie Rusu (PNL)
  • Boroaia – Vasile Berariu (PSD)
  • Bosanci – Neculai Miron (PNL)
  • Botoșana – Ioan Ghiață  (PNL)
  • Breaza – Gheorghe Lesenciuc (PSD)
  • Brodina – Vasile Uhliuc (Indep.)
    Bogdănești – Cristian Sopon (PSD)
  • Bunești – Ion Ștefan (PSD)
  • Burla – Viorel Pintiliuc (PNL)
  • Cacica – Petru Todosi (PNL)
  • Capu Câmpului – Marcela Bîrsan (PNL)
  • Calafindești – Adrian Frâncu (PNL)
  • Cârlibaba – Gabriel Danciu (PNL)
  • Ciocănești – Radu Ciocan (PNL)
  • Ciprian Porumbescu – Dumitru Nimițean (PSD)
  • Comănești – Grigoraș Păstrăv (PNL)
  • Cornu Luncii – Gheorghe Fron (PSD)
  • Coșna – Gavril Pardău (PSD)
  • Crucea – Dorin Rusu (PSD)
  • Dărmănești – Dan Chidoveț (PNL)
  • Dolhești – Cristinel Bărculescu (PSD)
  • Dorna Arini – Andrei Mazăre (PNL)
  • Dorna Candrenilor – Dănuț Candrea (PSD)
  • Dornești – Gheorghe Luța (PNL)
  • Drăgoiești – Constantin Popescu (PSD)
  • Drăgușeni – Vasile Lică Cepoi (PSD)
  • Dumbrăveni – Ioan Pavăl (PSD)
  • Fântânele – Vasile  Sorin Hâj (PNL)
  • Fântâna Mare – Vasile Mucilenița (Indep.)
  • Forăști – Brăduț Avrămia (PSD)
  • Frătăuții Noi – George Olari (PMP)
  • Frătăuții Vechi – Cristinel Dinu Antemie (Indep)
  • Frumosu – Constantin Buga ( PNL)
  • Fundu Moldovei – Tudor Zdrob (PNL)
  • Gălănești – Liviu Mironescu (PSD)
  • Grămești – Vasile Șuleap (PSD)
  • Grănicești – Gheorghe Nuțu (PSD)
  • Hănțești – Daniel Olariu (PSD)
  • Hârtop – Vasile Cătălin Hrescanu (PNL)
  • Horodnic de Jos – Ionel Andrișan (USR)
  • Horodnic de Sus – Valentin Petrică Luța (PNL)
  • Horodniceni – Neculai Florea (PNL)
  • Iacobeni – Viorel Maxim (PSD)
  • Iaslovăț – Ion Cotoară (PSD)
  • Ilișești – Florinel Avasiloaie (PNL)
  • Ipotești – Dumitru Gulei (PNL)
  • Izvoarele Sucevei – Mihail Mechno (PNL)
  • Marginea – Gheorghe Lazăr (PMP)
  • Mălini – Petru Nistor (PNL)
  • Mănăstirea Humorului – Viorel Croitoru (USR)
  • Mitocu Dragomirnei – Radu Reziuc (PMP)
  • Moara – Eduard Dziminschi (PNL)
  • Moldova Sulița – Petru Jecalo (PNL)
  • Moldovița – Traian Iliesi (PNL)
  • Mușenița – Radu Tudurean (PNL)
  • Ostra – Ioan Oros (PNL)
  • Panaci – Vasile Cozan (PSD)
  • Păltinoasa – Eduard Wendling (PNL)
  • Pătrăuți – Adrian Isepciuc (PSD)
  • Poiana Stampei – Viluț Mezdrea (PSD)
  • Poieni-Solca – Dumitru Lăzărean (PSD)
  • Pojorâta – Ioan Bogdan Codreanu (PMP)
  • Preutești – Ion Vasiliu (PSD)
  • Putna – Gheorghe Coroamă (PNL)
  • Rădășeni – Neculai Perju (PNL)
  • Râșca – Ion Bosînceanu (PNL)
  • Sadova – Mihai Constantinescu-Otcu (PNL)
  • Satu Mare – Toader Adrian Lavric (PSD)
  • Siminicea – Vasile Clim (PNL)
  • Slatina –  Vlăduț Gherman (PSD)
  • Straja – Mihai Juravle (PSD)
  • Stroiești – Mihai Senic (PNL)
  • Stulpicani – Vasile Zamcu (PNL)
  • Sucevița – Dorin Pînzar (PSD)
  • Șaru Dornei – Cătălin Iordache (PNL)
  • Șcheia – Vasile Andriciuc (PNL)
  • Șerbăuți  – Cătălin Sănduleac (PNL)
  • Todirești – Mugurel Bocancea (PNL)
  • Udești – Cristea Ostrovan (PSD)
  • Ulma – Petru Marocico (PNL)
  • Vadu Moldovei – Iulian Bogdan Amariei (PSD)
  • Valea Moldovei – Romică Floriștean (PSD)
  • Vama – Nicolai Baltag (PNL)
  • Vatra Moldoviței – Virgil Saghin (PNL)
  • Verești – Dănuț Gavriliuc (PSD)
  • Vicovu de Jos – Vasile Țugui (PSD)
  • Voitinel – Maria Pleșca (PSD)
  • Volovăț – Ioan Vicol (PSD)
  • Vulturești – Cornel Salamaha (PSD)
  • Zamostea – Vasile Haliuc (PSD)
  • Zvoriștea – Constantin Barariu (PSD)

Share
Citeste si   Tânăr AMENDAT de poliție deoarece a REFUZAT sa poarte masca de protecție! Ce le-a spus acesta polițiștilor
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ