Share

Situația economică din ultima perioadă a afectat considerabil domeniul Horeca

Chiar dacă terasele s-au deschis, unii proprietari așteaptă cu sufletul la gură și redeschiderea restaurantele.  Însă părerile sunt împărțite.

Premierul Ludovic Orban și reprezentanții HORECA, au stabilit formarea unei comisii alcătuită din Ministerul Economiei, Ministerul Sănătății, ANSVSA și reprezentanții asociaților patronale.

Comisia va stabili un set de reguli cu privire la redeschiderea restaurantelor și relaxarea măsurilor în cadrul teraselor.

Mulți proprietari ai restaurantelor cred că acest an va fi unul de supraviețuire, chiar dacă locațiile se vor redeschide, iar evenimentele pe care ar trebui să se desfășoare în locațiile acestora s-au înjumătățit. Administratorii de restaurante declară că nu pot satisface pretențiile clienților datorită restricțiilor impuse de autorități, iar acest lucru este destul de important.

Noi respectăm toate cerințele care au fost impuse, avem 2 grădini de vară în care respectăm distanțele dintre mese”

”Dacă s-ar deschide restaurantele într-o manieră avantajoasă pentru noi cei care am investit în acest domeniu de activitate ar fi bine, dar în momentul  în care vin cu restricții stricte de 100-120 de persoane, nu putem să mergem pe acele evenimente pe care noi din asta trăim și nu putem satisface pretențiile clienților pentru că este foarte important acest aspect. Noi respectăm toate cerințele care au fost impuse, avem 2 grădini de vară în care respectăm distanțele dintre mese.

Eu aș propune deschiderea restaurantelor după autorizația de funcționare care a fost declarată și anume dacă am declarat că am un restaurant cu sală aglomerată de 500 de locuri, să ne dea măcar 60% din capacitatea sălii să funcționăm.

Eu consider că îndeplinesc 100% toate cerințele impuse la cele 2 locații pe care le am, grădina de vară Eden Garden și Grădina de vară Zamca, am mese numai de 4 persoane, am redus capacitatea de la 400 la 200 de locuri, și am mărit terasele cu încă 30 de foișoare în aer liber.

Având în vedere că eu sunt canalizat numai pe această activitate, mi-a fost foarte greu pentru faptul că dacă din 110 angajați pe care îi am, jumătate i-am avut în șomaj tehnic iar începând cu data de 1 iunie, am adus pe toată lumea la muncă și mi-a fost foarte greu să hotărăsc pe cine las acasă, atunci i-am luat pe toți și vă dați seama că am toate șansele să ies pe un minus destul mare.

Dar trebuie să ne amintim și de vremurile bune de câștiguri și nu pot să dau cu piciorul în oameni, așa că am menținut același personal, aceeași salarizare și aceleași drepturi“,  a declarat  Gheorghe Filipciuc, administratorul restaurantelor Eden Garden și Salon Zamca .

“Noi așteptăm demult timp redeschiderea restaurantelor, am înțeles și eu că vor să deschidă de pe data de 9 iulie dar încă nu știm nimic concret”

Perioada de pandemie a fost o perioadă foarte grea.

Exact cum spuneau și colegii mei din domeniul Horeca, va fi un an de supraviețuire nu va fi nici de recuperare nici de profit”, a declarat Andrei Focșa, managerul restaurantului Taco Loco.

”Partea asta de incertitudine ne ține în loc, nu putem face prea multe”

”Faptul că se redeschid restaurantele este un lucru foarte bun, atât pentru clienți cât și pentru angajații firmei, dar încă nu am pregătit 100% locația pentru că nu a fost nimic clar până acum, iar din punct de vedere colegial, avem doar 50% din angajați și în momentul deschiderii voi face angajări.

Perioada care a trecut și anume cea de pandemie a fost foarte grea.  Nu am avut un sprijin din partea autorităților ,măcar să știm, închidem nu închidem, nu știam ce să le spun angajaților să vină la muncă, să nu vină, totul era incert”, a declarat proprietarul restaurantului Ramiro, Bogdan Prichici.

 

Citeste si   Eugen BEJINARIU(PSD): „Ce ar fi dacă n-ar fi fost PSD?”

Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ