Share

 

Sute de persoane din Iaşi şi din afara municipiului au încercat să intre miercuri, la orele prânzului, în curtea Catedralei Mitropolitane. Aceștia au forțat porţile de acces şi cordonul de jandarmi pentru a se închina la racla Sfintei Cuvioase Parascheva. Forţele de intervenţie s-au retras şi astfel la raclă au ajuns şi persoanele venite din afara Iaşiului.

Îmbrânceală între credincioși și jandarmi, la racla Sfintei Parascheva. TOȚI credincioșii, lăsați să se închine ASTĂZI la moaște

Sfânta Parascheva este sărbătorită, în acest an, în condiţii speciale, pentru că pelerinajul de la Iași, organizat începând cu anul 1641, a fost anulat din cauza epidemiei de coronavirus. Astfel că în acest an, ziua Sfintei Parascheva este marcată doar prin slujba ținută pe 14 octombrie.

Citeste si   Nicușor Dan, la preluarea oficială a mandatului de primar al Capitalei: „Bucureștiul are un potențial uriaș”

În plus, autoritățile locale au stabilit că accesul în curtea Catedralei Mitropolitane se face doar cu buletinul. Este permis accesul doar pentru cei care locuiesc în municipiul Iași. Nici cei care au domiciliul în alte localități din județul Iași nu puteau intra în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași, au decis autoritățile.

Într-un răspuns dat jurnaliștilor la briefingul de după ședința de Guvern de miercuri, Raed Arafat a spus că nu știe cine din minister ar fi dat un astfel de ordin.

„Aici nu pot să vă răspund, că nici eu nu știu dacă s-a dat sau cine a dat acest lucru. (…) Nu știu despre ce este vorba, nu știu dacă a fost dat ordin sau ceva, deci aici trebuie discutat, mai ales pe partea de ordine publică”, a declarat Arafat. 

Citeste si   Nicușor Dan: „Noi, Bucureștiul, suntem pe marginea prăpastiei din punct de vedere sanitar” Va fi Târg de Crăciun în decembrie?

Șeful DSU a făcut un nou apel către populație expicând că astfel de restricții au fost impuse din cauza situației epidemiologice și este important să fie respectate.

„Toată lumea a observat că avem o creștere continuă a cazurilor. Suntem pe un trend ascendent important. Noi când punem aceste măsuri încercăm prin ele să reducem expunerea, să reducem transmiterea. Apelul nostru către populație este să înțeleagă situația și să fie partener cu noi în respectarea acestor reguli și a acestor prevederi care sunt emise prin hotărâri ale CNSU sau prin hotărâri de guvern. Este extrem de important acest lucru”, a declarat, miercuri, Raed Arafat la sfârșitul ședinței de Guvern în care s-a stabilit prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile.

Citeste si   PNL conduce în preferințele electoratului. Surpriză pe locul al doilea - SONDAJ

Nerespectarea regulilor va duce la agravarea situației, a mai spus Arafat. 

„Îndemnarea populaţiei la nerespectarea regulilor nu înseamnă decât în plus pacient şi, probabil, în plus, persoane decedate. Este un apel pe care îl fac încă o dată: respectarea regulilor în aceste zile este extrem de importantă şi noi nu putem lucra fără parteneriatul cu populaţia, cu autorităţile locale, cu toate instituţiile”, a mai spus șeful DSU. 

Raed Arafat, APEL după creșterea masivă a infectărilor: Îndemnarea populaţiei la nerespectarea regulilor înseamnă pacienți persoane decedate în plus


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ