Share

Cea de-a opta ediţie a Festivalului Serile Filmului Românesc (SFR) (10 – 14 mai 2017) îi este dedicată regizorului Cristian Mungiu.

Deschiderea oficială a evenimentului, care a fost inclus în cadrul Festivalului Festivalul Internațional al Educației (#FIEIASI) 2017, a avut loc astăzi în Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași.

„Este un eveniment care contează pentru noi și nu vizează doar Iașul. Este un eveniment cultural, de educație, care stimulează atenția tuturor asupra actorilor, regizorilor și, în general, a cinefililor asupra cinematografiei românești. Probabil ediția următoare va fi mai de amploare și, cu siguranță, în curând vom organiza Serile Filmului Românesc într-unul din cinematografele ieșene. Anul acesta marcăm un moment de cotitură, contribuția Primăriei și a Consiliului Local fiind mai consistentă. Probabil an după an ne vom întoarce din nou atenția spre acest domeniu”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Pe lângă renumitul regizor, la eveniment au mai participat Irina Margareta Nistor, Ambasadorul cultural al SFR, actorii Dorel Vișan, Anamaria Marinca, Vlad Ivanov, Laura Vasiliu și Adrian Titieni, precum și Roxana Călinescu, expert în cadrul Institutului Cultural Român.

„Doresc ca cinematografele din Iași să fie redate publicului în niște condiții bune de proiecție. După 27 de ani de văzut filme la «Victoria» fără căldură s-a ajuns la ideea că e chinuitor să mergi la cinema. Îmi pare bine că primul pas pe acest drum a fost realizat și Primăria a preluat cinematografele. Sper ca într-un an sau doi să avem o față nouă a acestora și mai sper ca măcar o parte să fie redate publicului păstrând și funcția pentru care au fost ele construite, adică să fie în principal proiecție de filme acolo. Rămân alături de această inițiativă și o voi susține prin proiectele mele”, a afirmat Cristian Mungiu.

Festivalul a fost deschis de o Gală dedicată împlinirii unui deceniu de când regizorul a fost premiat cu Palme dʹOr pentru filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes. SFR va aduce în atenţie acest fapt, iar Gala de 10 ani va reuni emoţia trecerii timpului peste acest film, precum şi oamenii care fac parte din distribuţie şi producţie. Programul complet al SFR 2017 poate fi accesat la: http://festivalsfr.ro/program/.

Festivalul SFR este inclus în Festivalul Internațional al Educației.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ