Share

Augustin Rus, cel mai în vârstă locuitor al judeţului Bistriţa-Năsăud, avea 8 ani când a fost înfăptuită Marea Unire şi acum sărbătoreşte, cu mândrie, pentru a 98-a oară, Ziua României.

Augustin Rus a fost invitat de conducerea judeţului să fie alături de oficialităţi, în tribuna oficială din centrul Bistriţei, la parada de 1 Decembrie, însă distanţa mult prea mare faţă de oraş îl împiedică să participe la manifestările special organizate pentru a marca Ziua României.

Se bucură însă de acasă de această zi, alături de familie şi va arbora cu mândire steagul de mătase primit anul trecut, în dar, de la conducerea Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud, care l-a vizitat la împlinirea celor 105 ani.

Se apropie vertiginos de 107 ani însă energia pe care o are stârneşte invidia tinerilor care nu pot ţine pasul cu el. E ager şi la minte şi la trup, e vesel, coseşte, îngrijeşte gospodăria, hăneşte animalele şi nu lipseşte nicio duminică de la biserică. Spune că numai credinţa în Dumnezeu a fost cea care i-a salvat viaţa şi a reuşit să îl ajute să trecă peste ororile războiului.

Citeste si   Costel ALEXE către PRIMARUL PEDOFIL: „Te IUBESC ca pe tatăl meu!”

vizita-chestor-2

A fost dus cu forţa în Siberia după ce a refuzat să îşi vândă pământurile unui ungur. Armata ungară l-a luat pe el şi alţi 300 de oameni din zonă, i-a dus în gară în Beclean şi de acolo i-a trimis în Siberia.

“Timp de o săptămână ne-au dus cu trenul marfar până în Siberia. Acolo ne-au pus să tăiem lemne cu târnăcopul şi să le curăţăm cu hârleţul. Nu ne-au dat de mâncare şi nici haine. Era o mizerie. Acolo ne-am umplut şi de păduchi, că aveam şi în sprâncene. Noi eram sub comanda nemţilor. Ne-au dat haine ungureşti şi după aceea ne-au dat de muncă, unde a fost mai greu. Eu am păzit în Rusia căile ferate. A doua zi când am ajuns acolo 18 oameni au murit”, povesteşte Augustin Rus.

Citeste si   Costel ALEXE către PRIMARUL PEDOFIL: „Te IUBESC ca pe tatăl meu!”

Numai credinţa l-a ajutat să supravieţuiască timp doi ani, spune Augustin Rus.

img-1676

“Într-o noapte, înainte să trebuiască să intru de serviciu, în patrulare, pe calea ferată am visat că o să mor. O noapte şi o zi m-am rugat să îmi dea Dumnezeu un semn, să mă protejeze. Înainte de a pleca la muncă, un consătean care ere mai mâncăcios, mi-a cerut să îl las pe el în locul meu să meargă, că mai intra şi îşi lua de mâncare de la case. L-am lăsat şi apoi am aflat că a dat peste o mină şi a murit. La o oră. El şi încă şase”, povesteşte bătrânul.

A ajuns apoi în Ungaria, santinelă la un depozit alimentar al armatei ungureşti. Când a aflat că va fi dus iar în Siberia a dezertat. A mers pe jos 9 zile şi 9 nopţi până a ajuns acasă. Dintre toţi localnicii care au fost duşi de armată în Siberia doar el a reuşit să se întoarcă sănătos acasă.

Citeste si   Costel ALEXE către PRIMARUL PEDOFIL: „Te IUBESC ca pe tatăl meu!”

“A mai venit după vreo trei ani un bărbat care a fost cu mine, dar era bolnav”, mai spune Augustin Rus.

img-1678

Acasă şi-a întemeiat o familie şi spune că a învăţat în cei aproape 107 ani că bunul cel mai de preţ bun e sănătatea. Nu cunoaşte secretul longevităţii sale, dar ştie clar că e un dar de la Dumnezeu, de asta merge în fiecare duminică la Biserică şi încă mai cîntă la strană.

Despre Marea Unire îşi mai aminteşte doar că au fost mulţi oameni din sat care au plecat, cu mare bucurie, la Alba Iulia, la Unire. După 98 de ani a ajuns şi la o concluzie – “Unirea e bună pentru România, dar conducerea nu e bună!”, spune bătrânul care trăieşte cu o pensie de 190 de lei pe lună.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ