Cercul de artă plastică Prietenii culorilor, coordonat de prof. Vasile Aioanei, aniversează 40 de ani de existență și vă invită la vernisajul expoziției de artă plastică, precum și la lansarea albumului de artă, cu același nume, ,,Transfigurări cromatice”, la Palas Mall Iași, în ziua de luni, 8 octombrie 2019, la ora 13,00.

 Expoziția poate fi vizitată în perioada 7-14 octombrie 2019

Cercul de artă plastică ,,Prietenii culorilor” a fost înființat la Buhalnița în luna aprilie, în anul 1979, iar palmaresul său include până în prezent peste 1500 premii, peste 400 internaționale, dintre care menționăm: Marele premiu la concursul ,,Tonitza”- Iași (2002), Monaco (2003), trofeul festivalului internațional ,,Anelisse” în 2016 și 2019 (revista ,,Aripi de vis”), titlul de laureat național (,,Aripi de vis” 2017), medalii de aur, argint și bronz, premii speciale și certificate de merit obținute la concursuri organizate în China, Japonia, India, Taiwan, S.U.A., Macedonia, Cehia, Germania, Elveția, Rusia, Bulgaria, Polonia, Franța, Anglia, participări la expoziții internaționale organizate în Egipt, Argentina, Danemarca, Turcia, Singapore sau Finlanda.

 Ceea ce este însă important în această fericită ecuație, este educația estetică și culturală pe care peste 500 de elevi, au primit-o, de-a lungul anilor. Le urmăream fiecare gest, fiecare mișcare, cât de perseverenți sunt, cât de transpuși, citeam pe chipurile lor bucuria izbânzii sau nemulțumirea… Datorită performanțelor pe care aceștia le-au realizat, au avut șansa să obțină burse pentru continuarea studiilor, să călătorească în țări ca Germania, Danemarca, Brazilia, Taiwan, Franța sau Monaco. Majoritatea dintre ei au studii universitare, doctorate, sunt apreciați acolo unde sunt angajați, în țară sau străinătate, unii dintre ei în universități din S.U.A. și China.” a punctat coordanatorul cercului, prof. Vasile Aioanei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ