Copiii învaţă într-un oraş aflat la aproape 20 de kilometri de casă. Iar din acest an nu le mai decontează nimeni transportul care costă aproape 300 de lei pe lună

Aşa că majoritatea sunt nevoiţi să facă autostopul sau să meargă kilometri întregi pe jos, pe câmp şi pe străzi neluminate.

Zeci de elevi merg zilnic la şcoală cu ce apucă. Fie aşteaptă zgribuliţi în frig să fie luaţi la ocazie, fie sunt duşi de rudele lor. Spre exemplu, Oana, o elevă, se trezeşte la 6 jumătate. Mult mai devreme faţă de alţi copii. Şi cu toate acestea, tot ajunge să întârzie la prima oră.

Pe lângă faptul că întârzie la ore, elevii se lovesc şi de alte probleme. Părinţii le duc grija copiilor, mai ales iarnă când se întunecă devreme. Au inima cât un purice până îi văd intrând pe uşă.

Anii trecuţi, elevii aveau asigurată şi decontantă o cursă privată. Cu o lună înainte de începerea anului şcolar, firma de transport a desfiinţat traseul Prăjeni-Flămânzi fiindcă a rămas fără şofer. Până se va găsi o soluţie, elevii se bazează mai mult pe şoferii binevoitori.

Dacă ar fi să le facă abonament pe autobuz, părinţii – majoritatea nevoiaşi – sunt nevoiţi să plătească aproape 300 de lei pentru transport

LĂSAȚI UN MESAJ