Într-un interviu acordat pentru RFI, fostul Vicepreședinte PSD și ex-Președinte al filialei PSD Iași, și-a prezentat planurile viitoare din punct de vedere politic.

Acesta denunță în continuare o atmosferă pe care o denumește a fi dictatorială în PSD.

Strategia lui Chirica constă în criticarea conducerii PSD. Speră că astfel își va putea justifica eventuala lipsă a rezultatelor în fruntea Primăriei Iași.  

“Trebuie democratizarea reală a PSD”. 

Chirica, acuză în continuare, de acum nu doar voalat ci extrem de direct, conducerea PSD că a șantajat primarii. Le-a promis finanțări în schimbul unor luări de poziții defavorabile lui Mihai Chirica. Dar în sprijinul acestor acuzații nu aduce dovezi și nici mărturii ale unor primari supuși unor astfel de presiuni.

Legat de democratizarea reală a partidului …  liderii trebuie să se pronunțe liber. Nu sub presiunea unor eventuale finanţări sau unor protecţii pe liste în competiţii electorale, rfi.ro.

Cuplul Chirica – Ivan își propune continuarea dizidenței în PSD

CHIRICA despre IVAN:

Deschiderea partidului către tineri, către organizaţiile de tineret, pentru că viitorul unui partid se clădeşte în special pe organizaţiile de tineret, de acolo pornesc viitorii lideri ai partidului, de acolo pornesc viitoarele ideologii în interiorul clasei politice a unui stat. Prin urmare, trebuie o deschidere totală şi extraordinar de profundă faţă de tânăra generaţie. Are această şansă, pentru că voci ca mine mai sunt, l-aţi văzut şi pe CĂTĂLIN IVAN şi pe alţi europarlamentari, oameni care în afara unor performanţe politice, pot să-şi aducă în luptă şi elemente de moralitate, de integritate şi poate chiar de viziune puţin mai performantă faţă de viitorul acestui partid.

IVAN despre CHIRICA

Europarlamentarul Cătălin Ivan spune că Mihai Chirica nu trebuia sancţionat de către conducerea PSD şi că i s-a făcut o nedreptate. El adaugă că partidul a ales greşit direcţia, iar timpul va demonstra acest lucru, news.ro.

 

Cei doi și-au împărțit și zona de influență. În construcția acestei dizidențe Ivan se va “ocupa” de zona parlamentară, iar Chirica de primarii nemulțumiți.

Mihai Chirica:  În Partidul Social Democrat mai există o speranţă. Întâmplarea face că în aeroportul Otopeni m-am întâlnit cu un primar din Maramureş, oraşul Cavnic, care se pare că ar fi avut o reacţie similară cu cea pe care am avut-o eu şi a fost exclus din organizaţia judeţeană Maramureş, pe motivul că a fost dizident în partid şi nu trebuia să protesteze împotriva OUG 13. Era şi el dezamăgit ca şi mine şi a zis că nu putem să acceptăm cu uşurinţă aceste lucruri şi el ferm convins că social-democraţia este o ideologie care trebuie să facă echilibrul forţelor politice într-un stat democratic şi că trebuie continuat.

Iată cu ce se ocupă tinerele speranțe politice din Iași. Cu astfel de preocupări au fost înlocuite promisiunile electorale de atragere a investițiilor în Moldova și în Iași, de creștere a numărului locurilor de muncă, de construcție și reabilitare a infrastructurii rutiere.

O lipsa crasă de responsabilitate și maturitate politică și administrativă.

Interesul economic personal și cocoțarea în funcții sunt singurele preocupări ale acestor politicieni investiți prin vot cu încredere și speranță de către cetățeni.

Domnilor, sunteți o mare dezamăgire pentru Iași și regiunea Moldovei!

LĂSAȚI UN MESAJ