Share

Fostul primar Gheorghe Nichita se chinuie să scape de executare silită, demarată de cel pe care l-a crescut politic, adică actulul primar Mihai Chirica

Primăria Iași a demarat executarea silită a lui Gheorghe Nichita, pentru suma de 50.000 euro. Nichita  a plătit jumătate din  sumă, dar Chirica vrea mai mult

Nichita susține că și-a plătit păcatele”, dar Chirica nu vrea să-l lase să trăiască. Astfel,  pentru că actualul primar Mihai Chirica continuă să-l execute silit în contul unei amenzi  pe care fostul edil și-ar fi plătit-o din banii municipalității, Gheorghe Nichita s-a dus cu jalba în proțap la judecători.

Mai exact, într-o cerere adresată Tribunalului, în dosarul nr.15769/245/2018, Gheorghe Nichita s-a plâns că municipalitatea și Fiscul continuă să-l execute silit în condițiile în care și-a plătit obligațiile față de bugetul local. Totul a plecat de la o amendă consistentă pe care în anul 2014 pe când era încă primar, Gheorghe Nichita și-ar fi plătit-o din bugetul local.

Bani imputați de Curtea de Conturi

Totul a plecat de la faptul că municipalitatea ieșeană pierduse un proces cu o familie, care acționase în judecată administrația locală, deoarece nu eliberase la timp un certificat de urbanism. Astfel, Petru și Elena Lupu au intentat un proces împotriva lui Gheorghe Nichita, motivul fiind neeliberarea la timp a certificatului de urbanism și a autorizației de construcție pentru o clădire pe care doreau să o ridice.

Citeste si   Informare ANAF cu privire la CONVENȚIA dintre ROMÂNIA și REPUBLICA PORTUGHEZĂ pentru evitarea dublei impuneri

Plângerea făcută de familia Lupu a făcut obiectul dosarului civil nr. 9766/99/2013. In primă fază, Nichita a încercat să se scuze, spunând că există posibilitatea comiterii unei erori cand, de fapt, Planurile Urbanistice Zonale (PUZ) și mai toate documentele care țineau de Serviciul de Urbanism, erau blocate de fostul primar și de fostul arhitect șef, Tudor Vericeanu.

Instanța l-a găsit vinovat pe Gheorghe Nichita și i-a aplicat acestuia o amendă reprezentând 20 la sută din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, pentru perioada 25 noiembrie 2010 si data emiterii certificatului 1684, adica 20 iunie 2013. Așa amenda a ajuns la 129.930 de lei iar Nichita  a plătit-o din bugetul local.

Citeste si   APIA efectuează PLATA ajutorului de stat în sectorul CREȘTERII ANIMALELOR

ANAF și Chirica împotriva lui Nichita

După ce Nichita a fost arestat și suspendat în anul  2015, Chirica a primit o dispoziție de la Curtea de Conturi să recupereze banii de la fostul primar. Nichita se plânge că debitul a fost achitat, numai că i se percep și penalități de întârziere.

La data de  24.07.2018, contestatorul a formulat cerere de modificare, acțiune solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să constate, în principal, nelegalitatea executării silite însăși și a tuturor actelor de executare întreprinse în cauză, implicit și asupra actului execuțional contestat, anularea titlului executoriu, respectiv și pentru motivul că a intervenit stingerea creanței cu titlu de obligație fiscală restantă în cuantum de 116.264 lei, solicitată de creditoare, iar în subsidiar, constatarea ca netemeinică, nelegală și lipsită de titlu executoriu pretinderea sumei de 116.064 lei, reprezentând debit și penalități“, se arată într-un document din dosarul de executare.

Fiscul: “Nichita n-a plătit”

Pentru a scăpa de executarea  silită, Gheorghe Nichita a dat în judecată atât Direcția Regională de Finanțe, cât și Primăria municipiului Iași. În actele depuse la dosar, Finanțele îl contrazic însă pe Nichita și arată că nu fostul primar a plătit amenda în contul din Trezorerie, ci municipiul Iași. Prin urmare, statul reprezentat de Direcția de Finanțe și Primăria Iași este îndreptățit să recupereze de la Nichita suma plătită sub formă de amendă în cuantum de 116.264 lei dar și penalități în valoare de 116.064 lei.

Citeste si   PRIMUL proiect care configurează un ECOSISTEM PARTICIPATIV pentru rezolvarea PROBLEMELOR orașului

“Cu privire la susținerea contestatorului (Gheorghe Nichita-n.r) a faptului că prin ordinul de plată nr. 1060/30.05.2014 a plătit integral debitul datorat în sumă de 129.930 lei, aceasta este eronată, deoarece suma a fost achitată de către Municipiul Iași, iar la data de 10.08.2015 a fost restituită în contul Municipiului Iași, ca urmare a solicitării acestei entități, motivat de faptul că nu datora această sumă”, a arătat Direcția de Finanțe.

Gheorghe Nichita a pierdut procesul, în primă instanță la Judecătorie dar a formulat apel la Tribunal care a stabilit un prim termen de judecată pe data de 22 ianuarie a.c.


Share
DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ