Share

Cu 30 de ani de control din partea familiei PLUMBU, comuna Movileni ocupă un rușinos loc în topul comunelor nedezvoltate din România

Primarul Mihai PLUMBU împreună cu apropiații săi a pus stăpânire pe comuna Movileni urmărindu-și interesele personale și rămânând în istoria administrației publice locale unul dintre cei mai slabi primari.

Mihai PLUMBU este primar la al treilea mandat, oscilând în 30 de ani de activitate politică între funcția de primar ori de consilier local din partea PSD.

Singurele locuri de muncă din comună sunt în Administrația Publică Locală. Aparatul administrativ local se află la discreția edilului Plumbu. O bună parte dintre noii angajați ai primăriei sunt apropiați ai primarului și fac zilnic naveta de la Iași.

Sute de hectare de teren arabil, fosta vinificație, casele destinate specialiștilor, un viitor azil de bătrâni, zac în ruină.

În această comună, câțiva oameni au făcut averi uriașe, au prăbușit industrii, au acaparat terenuri agricole și au devenit adevărați proprietari ai comunei.

Printre cei cu averi uriașe, se află și edilul de Movileni, care a reușit în cele trei mandate să împartă patrimoniu public după bunul plac. O nouă ”reușităa primarului a fost vânzarea unei clădiri simbol ale comunei, clădirea AGROIND.

Clădirea AGROIND o nouă ‘tranzacție’ REUȘITĂ a primarului PLUMBU

Cea mai recentă ”tranzacție” pe care Plumbu a bifat-o înainte de alegerile locale din această toamnă a fost concesionarea terenului unde se află fosta clădire AGROIND (vis-a-vis de dispensarul comunal).

Terenul pe care se află fosta clădire AGROIND are o suprafață de 3472 mp și este situat în intravilanul comunei Movileni. Terenul a fost dat în concesiune de către primăria Movileni, pe durata a 49 de ani, Doinei-Maria SAUCIUC și lui Claudiu Narcis SAUCIUC la data de 19.05.2020.

Citeste si   Incidența COVID-19 a ajuns la 5,43 la MIA de locuitori în municipiul IAȘI

Simultan cu concesionarea terenului s-a realizat și vânzarea clădirii aflată în proprietatea lui Crăciun IVANCIA la data de 30.11.2019, când a fost întocmit contractul de vânzare.

Ivancia a vândut soților Sauciuc clădirea la prețul de 214.100 LEI care se va achita integral astfel:

  • Avans în valoare de 800 lei
  • 300 lei a fost achitată în momentul tranzacției
  • Diferența de 000 lei se va achita în 4 rate lunare egale a câte 20.000 lei

Soții Sauciuc trebuiau să îi achite lui Ivancia plățile menționate mai sus în intervalul 30.11.2019 (data semnării contractului) – 01.03.2020 ( data stabilită pentru ultima rată).

Soții Sauciuc sunt personaje cunoscute în Iași.

Doina-Maria SAUCIUC este medic de familie, iar soțul acesteia Claudiu Narcis SAUCIUC un apropiat al președintelui PSD Iași, Maricel POPA

Crăciun IVANCIA figurează ca fiind directorul Fanfarei Zece Prăjini. Nimeni din Movileni nu a putut explica până la acest moment prin ce metodă a ajuns fosta clădire AGROIND în posesia lui Ivancia, având în vedere că aceasta trebuie să fie inclusă în patrimoniul comunei.

Surse din cadrul primăriei Movileni au declarat reporterilor Ziarului ”Bună Dimineața Iași” că Terenul este al primăriei, dar clădirea nu. Clădirea ar fi trebuit să fie a Consiliului Local, conform legii nr. 18, dar nu este”.

SPECIALIZAȚI în tranzacții pentru INTERESUL propriu de peste 30 de ani

Înainte de 1989, în comuna Movileni au fost construite 6 case destinate specialiștilor din comuna. Fiecare inginer agronom, medic veterinar, farmacist sau polițist putea sta în aceste case pe perioada în care își desfășura activitatea în comuna Movileni.

După Revoluție, Comisia de Lichidare a fostelor CAP-uri avea sarcina de a trece aceste imobile în patrimoniul Consiliului Local

În 1991, la Movileni s-a întrunit o comisie de lichidare. Președintele comisiei a fost Spiridon Plumbu, fostul director al Direcției Agricole Iași și fratele lui Mihai Plumbu, pe atunci consilier local, inginera Elisabeta Balan, nașa lui Mihai Plumbu, Constantin Cojocaru, fostul primar din perioada respectivă.

Citeste si   (P) MARICEL POPA, președintele PSD IAȘI și candidat la Senat: „MODERNIZAREA infrastructurii rutiere a fost o PRIORITATE pentru administrația SOCIAL-DEMOCRATĂ!”

Comisia a hotărât să stopeze transferul proprietăților în patrimoniului Consiliului Local și să le găsească o noua destinație. Casele au fost cumpărate fiecare cu 99.000 lei de către membrii comisiei, dar această decizie a fost revocată 5 ani mai târziu.

Primarul Costache Aniței a sesizat neregulile și a depus plângere pe numele lui PLUMBU

În  1996 a câștigat alegerile locale Costache Aniței. Aniței a sesizat neregulile cu privire la cele 6 case care nu au ajuns în patrimoniul Consiliului Local. Astfel, Costache Aniței s-a adresat instanței pentru anularea rezultatelor de lichidare din 1991. Pe baza actelor depuse la dosar, judecătorii au ajuns la concluzia că imobilele respective au fost adjudecate ilegal. Judecătorii Tribunalului au hotărât, anularea contractelor de vânzare-cumpărare dintre fostul C.A.P. și frații Plumbu.

Hotărârea nu a fost pusă în aplicare, deoarece în anul 2000, Mihai PLUMBU câștiga alegerile locale și punea stăpânire pe comună.

Surse din interiorul primăriei au declarat sub protecția anonimatului pentru reporterii Ziarului ”Bună Dimineața Iași”, că după instalarea în funcția de primar, Plumbu a reușit retragerea din instanță a dosarelor.

Costache Aniței a câștigat 2 procese împotriva lui Plumbu însă, deoarece lui Costache Aniței i s-a terminat mandatul de primar, Plumbu și-a permis să retragă dosarele înainte de sentința Curții de Apel.  

Astfel, primarul Plumbu s-a aranjat pe el și întreaga familie.

FAMILIA PLUMBU, bine înfiptă în instituțiile publice!

Cosmin Plumbu, fiul lui Mihai PLUMBU este angajat în cadrul Consiliului Județean Iași și este apropiat de Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași și președinte al PSD Iași.

Cosmin PLUMBU este angajat și la EURONEST, iar în 2017 a ocupat funcția de director de cabinet al Secretarului de Stat în Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice.

Citeste si   Argumentele de LEGALITATE acuza deciziile CONDUCERII Institutului SOCOLA (partea II)

Deoarece Mihai PLUMBU avea nevoie de o ”mână dreaptăîn primăria Movileni, conform declarației de avere a lui Cosmin PLUMBU acesta a fost și angajat în 2017 pe postul de consilier personal al primarului de Movileni, Mihai PLUMBU de unde încasa o indemnizație anuală de 7867 lei.

Fiica și ginerele lui Plumbu, angajați la FINANȚE

Alina Maria Sârghe (fostă Plumbu) este angajată la Trezoreria din cadrul Direcția Generală Regională a Finanțelor ieșene (DGRFP) Iași.

Soțul Alinei Sârghe, Ciprian Sârghe ocupă și el începând de anul trecut un loc la Finanțele Ieșene, pensionării din cadrul Serviciului Român de Informații.

Ciprian Sârghe este în prezent inspector superior la un compartiment de Control Intern din cadrul Direcției Generală Regională a Finanțelor ieșene (DGRFP) Iași.

Ciprian Sârghe deține și 40% din părțile sociale ale societății Suport Training and Consult SRL. În firmă mai apare ca asociat și Luminița Plumbu, soția lui Mihai PLUMBU.

Suport Training and Consult SRL a fost înființată în urmă cu 5 ani având în prezent 0 angajați, 19.994 cifră de afaceri și 6.183 profit.

Soția edilului de Movileni, Luminița PLUMBU mai este asociat în alte trei firme:  AGRO C SRL,  PLASMART SRL, AGROSEALED TRAKT S.R.L.

În timp ce primarul Plumbu afișează pe contul personal de Facebook, poze din vacanțele împreună cu familia, comuna pe care ar trebui să o conducă a ajuns într-un stadiu deplorabil.

În cele trei mandate, PLUMBU a reușit să asfalteze două drumuri, să facă o scenă de beton pe stadion și se laudă că va aduce gaze în comună, inițiativă avută și în 2000, pe vremea când era primar la primul mandat.


Share
DISTRIBUIȚI
Redactor-Șef al Ziarului Buna Dimineața Iași. Experiență în domeniul administrației publice atât la nivelul instituțiilor publice de pe raza municipiului Iași cât și a UAT-urilor care își desfășoară activitatea la nivel județean! CONTACT: 0771.324.701 email: office.bunadimineataiasi@gmail.com sau office@bunadimineataiasi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ