Share

Meteorologii au emis astăzi cod galben de vreme rea în toată țara. Codul intră în vigoare astăzi, la ora 8.00 și este valabil până mâine la ora 02:00.

În intervalul menţionat, vor fi perioade de timp în care vântul va avea intensificări în Crişana, Banat, Oltenia şi Muntenia, iar în seara zilei de vineri, 2 decembrie şi în prima jumătate a nopţii de vineri spre sâmbătă (2/3 decembrie), mai ales în Dobrogea şi în sudul şi centrul Moldovei. Rafalele vor depăşi 55…65 km/h şi pe arii restrânse 70…75 km/h. Local, în aceste regiuni se vor semnala precipitaţii mixte care vor favoriza formarea poleiului.

Citeste si   MISIUNI și SANCȚIUNI de ORDINE PUBLICĂ

În nordul şi centrul ţării, dar mai ales în zonele de munte va continua să ningă însemnat cantitativ, iar vântul va avea intensificări susţinute, viscolind şi troienind zăpada.

Îndeosebi în zona înaltă a Carpaţii Meridionali, vântul va sufla tare, cu peste 90…100 km/h, viscolind puternic şi troienind zăpada, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 m.

Citeste si   Cercetați de polițiștii IEȘENI pentru FURT CALIFICAT

Totodată, pentru zonele de munte din judeţeţe Neamţ şi Suceava ANM a emis avertizări cod portocaliu de viscol, valabile până la ora 10.00 conform realitatea.net.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ