Share

Colegiul Tehnic „Gh. Asachi” din Iași, va demara un proiect de modernizare a spațiului educațional, cu scopul de a pune la dispoziția elevilor un cadru modern de învățare, care să asigure o educație la cel mai înalt nivel european.

Instituția va beneficia de echipamente moderne, achiziționate prin fonduri europene, care vor facilita accesul la învățământul profesional. Cercetările din domeniu au scos în evidență faptul că rezultatele elevilor pot fi determinate și de contextele de învățare (de exemplu discrepanțele dintre mediul rural și cel urban sau gradul de modernizare dintre un colegiu tehnic și unul național), standardele minime de infrastructură asigurând doar un nivel rudimentar al calității.

Este foarte important pentru învățământul românesc să existe investiții care să crească gradul de conștientizare a educației în rândul tinerilor, astfel încât să scadă rata șomajului și gradul de analfabetism funcțional.

„Aceste două ateliere pe care le avem sunt destinate efectuării stagiilor de practică. Ele au fost prinse inițial într-un proiect de campus care a stagnat mulți ani de zile din cauza lipsei finanțării. Acum s-a reluat reabilitarea acestor ateliere prin acest proiect al primăriei, finanțat prin fonduri europene. Aceste ateliere sunt concepute a fi clădiri cu parter și un etaj.

Ele acum au doar parter, dar vor fi recompartimentate. În partea de jos vor fi atelierele propriu-zise în care se va desfășura practica elevilor, vor fi echipamentele de lucru. La etaj vor exista sălile de clasă echipate cu calculatoare, table și acolo se vor desfășura orele de teorie. Cred că este o soluție extraordinar de bună pentru învățământul profesional. Acum elevii fac practică la agenții economici, dar vă fi mult mai ușor pentru ei (mai ales pentru cei care stau la cămin) să aibă în curtea școlii atelierele.

Proiectul prevede și echiparea laboratoarelor și atelierelor. Contractul spune că în doi ani de zile ar trebui să fie gata și sperăm să se respecte termenul” , a declarat doamna director a Colegiului Tehnic „Gh. Asachi”, prof. dr. Carmen Botez.

Contractul are o valoare totală de 3.714.403,39 lei, fără TVA.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ