COLINDELE din IAȘI o punte între Scriptură și armonia sufletului

0
Share

Duminică, la Biserica Sf. Sava din Iași a avut loc un program special de colinde. Mai multe coruri din Iași au încântat inimile credincioșilor. 

Posted by Stiri Buna Dimineata on Sonntag, 10. Dezember 2017

Colindele ce cuprind învățături dogmatice, trasează o conduită morală creștină și reflectă realismul luminos al Ortodoxiei în cuvinte expresive.

Potrivit G. Breazul colindul „este puntea dintre Scriptură și ethosul românesc, o armonie transpusă în melos înălțător de suflet, care reflectă familiaritatea oamenilor cu Dumnezeu-Copilul, cu Pruncul Iisus”.

Corul Psaltic „Filomelos” au încântat și au onorat prin concertul susținut duminică seară. Programul a mai constat și în  colindele Corului Învierea.

Corurile au impresionat și au ajuns în sufletul întregii comunități, biserica devenind neîncăpătoare.

 


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ