ideall.ro

În cadrul rubricii ,,Agenda primarului” ne propunem să venim în sprijinul unităților administrativ-teritoriale și să reliefăm eforturile pe care aceștia le fac în vederea dezvoltării comunității lor. Săptămâna aceasta ne aflăm în comuna Bălțați și discutăm cu primarul comunei, domnul Vasile AȘTEFANEI.  

REP: Cum v-ați putea descrie comuna? Ce ar trebui să știe cititorii despre comuna Dvs? 

Vasile AȘTEFANEI: O comună cu 5600 locuitori, aflată la jumătatea drumului E 583 între Iași și Pașcani, cinci sate și trei cătune, aflata într-o dezvoltare continuă din 2008 până în prezent, bucurându-se de investiții mari: apă, canalizări, drumuri asfaltate, gaz metan, investitii medii în agricultură, piscicultură, horticultură, servicii, etc.

Care este bugetul comunei pentru anul în curs? Cum răspunde această valoare necesităților pe care comuna le are? 

V. AȘTEFANEI: Bugetul comunei este de 7 mil ron și ne descurcăm. Față de anii trecuți se asigură buna desfășurare a activităților zilnice, de cofinanțări de dezvoltare. Față de nevoile comunei, sigur ar fi necesare mult mai multe, dar nemulțumitorului îi ia Dumnezeu darul, așa că….!

Ce lucrări / activități specifice aveți pregătire pentru această perioadă? 

sensodays.ro

V. AȘTEFANEI: Servicii de administrare, cadastru, fond funciar, salubrizare, dezvoltare, cofinanțari, etc. Dar și lucrări – asfaltare de drumuri, RK cămin cultural, pietruire sectoare de drumuri, iluminat public, extindere rețelele de gaz metan. 

Ne puteți face o scurtă descriere a proiectelor pe care le aveți în implementare? Vă rugăm să vă referiți la domeniu, valoare, termen de finalizare și sursa de finanțare. 

 

V. AȘTEFANEI: Printre proiectele implementate se enumeră:

”Modernizarea rețelei de drumuri de interes local în comuna Bălțați, județul Iași” submăsura 7.2, în valoare de 4.117.998,68 lei

”Modernizarea rețelei de drumuri de interes local în comuna Bălțați, județul Iași” PNDL, în valoare de 4.035.682,00 lei

”Reabilitare Cămin Cultural în comuna Bălțați, județul Iași”, în valoare de 1.946.554,69 lei

”Pod peste pârâul Bahluieț în localitatea Cotârgaci, comuna Bălțați, județul Iași”, în valoare de 2.215.301,41 lei

”Înfrumusețare Centru Civic în Comuna Bălțați, județul Iași”, în valoare de 1.435.124,98 lei

Ce planuri de investiții aveți în pregătire (dotări, modernizări, construcții)? 

V. AȘTEFANEI: Destul de multe, dar în funcție de buget și priorități: drumuri, apă, canalizare, gaz, cultură, sport etc. 

Care este gradul de implicare al Primăriei pe care o conduceți în viața comunității sub aspect social ? 

V. AȘTEFANEI: 80 % – 90 % 

Ne puteți oferi câteva detalii despre activitățile cultural-artistice sau poate chiar sportive care se desfășoară în comuna Dvs pe parcursul anului? 

V. AȘTEFANEI: Fotbal juniori Gloria Bălțați -3 ani consecutiv vicecampioni, copii talentați Ana-Maria Ignat, Irina Loghin, apoi, Claudia Martinică, pictorul naiv Gheorghe Ciobanu.

Cum apreciați relația cu autoritățile județene? În ce măsură ați beneficiat de sprijin din partea acestora ? 

V. AȘTEFANEI: Foarte bună. Nu am ce reproșa, funcționează și sunt mulțumit! 

Domnule primar, vă urăm mult success și vă mulțumim pentru amabilitatea de a răspunde întrebărilor adresate.

evomag.ro

LĂSAȚI UN MESAJ