Share

Un punct de interes major pentru primăria Miroslava îl reprezintă modernizarea infrastructurii educaționale și se urmărește îmbunătăţirea resurselor școlare pentru asigurarea unui proces de învățământ la cele mai înalte standarde. Aceste măsuri vin în condițiile în care aproximativ 12% dintre școlile din România au cel puțin o sală de clasă dotată cu mobilier în stare precară.

Astfel s-a început modernizarea școlii din localitatea Ciurbesti. Proiectul este acum în execuție urmând să fie gata la finalul anului 2020 sau, cel mai târziu, la începutul anului 2021 și se așteaptă ca mulți elevi să se bucure de condiții moderne de învățare.

“Lucrarea este în execuție și preconizăm că lucrările vor fi gata maxim în primăvara anului viitor. Vom moderniza și repara întreaga clădire, vom mai adaugă o clasă, astfel că vor fi un total de 3 clase. Noi vom lucra și la structura de rezistență, vom schimba tavanul și acoperișul pentru că erau într-o stare avansată de degradare și riscau să cadă.

Vom schimba și geamurile. Un total de trei clase de elevi ai ciclului primar vor putea învață acolo, vom începe și înscrierile când vă fi gata. Venim întotdeauna în sprijinul populației, pentru că avem o comună care este în continuă schimbare și, având în vedere faptul că Miroslava este în continuu proces de creștere, vor fi și acolo mulți copii care vor trebui să meargă la scoală.

Mai mult decât atât, în acea incinta va funcționă și un muzeu, mai exact Muzeul Satului Ciurbești, una dintre principalele atracții din localitate, iar odată cu modernizarea lui, speram să atragem mai mulți turiști în comună”, a declarat Dan Niță, primarul comunei Miroslava.


Share
Citeste si   Alege cadouri și SUVENIRURI autohtone, la Produs de Cluj – 100% Românesc, de la PALAS
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ