În cadrul rubricii ”Agenda Primarului” ne propunem să venim în sprijinul unităților administrative-teritoriale în vederea dezvoltării mediului rural de la nivelul județului Iași.

Jurnaliștii publicației noastre vor ajunge în toate comunele ieșene pentru a realiza o radiografie a modului în care primarii reușesc să absoarbă fonduri guvernamentale și europene în comunitățile pe care le administrează.

Săptămâna aceasta ne aflăm în comuna Rediu și discutam cu primarul comunei, domnul  Vasile Haidău.

REP: Domnule primar, cum v-ați putea descrie comuna? Ce ar trebuie să știe cititorii despre comuna dvs.?

Primar Vasile HAIDĂU: În trecut, comuna Rediu  a fost numită Tăutești și Rediu-Tătar. Comuna Rediu se află în partea central-estică a județului, imediat la nord de municipiul Iași și este formată din patru sate – Breazu, Horlești, Rediu (reședința) și Tăutești.

Comuna Rediu este în plină dezvoltare, țînând cont și de faptul că prin actualizarea planului urbanistic general din anul 2011, 400 de hectare din extravilan au fost trecute în intravilan. Comuna este la o distanță de 15 km față de Palatul Culturii din orașul Iași și are o populație de aproximativ 6811 de locuitori cu reședința și 2500 de locuitori fără reședința.

Relieful aparține părții sudice a Câmpiei Moldovei, este larg vălurat cu interfluvii deluroase și colinare, cu platouri joase. Atitudinea medie este de 138 m (cea maximă fiind de 206 m Dealul Breazu). Comuna Rediu are o pupulatie de 6811 persoane cu reședința și 2500 persoane fără reședința.

Care este bugetul comunei pentru anul în curs? Cum răspunde aceastaă valoare necesităților pe care comuna le are?

V.H.:  De la 01.01.2019 până la 29.03.2019, instituția noastră a încasat taxe și impozite în valoare totală de 597.020 lei. În ceea ce privește sumele defalcate de la bugetul de stat prin Consiliul Județului Iași, încă nu avem o comunicare certă. Ținând cont de faptul că în componenta comunei intră patru sate, este greu de spus că bugetul poate acoperi toate proiectele de investiții necesare unei dezvoltări durabile.

 Ce lucrări/activități specifice ați avut în această perioadă?

V.H.: În această primăvară am făcut o igenizare completă, am decolmatat șanțurile, podurile și podețele, am văruit pomii, am făcut curățenie pe drumurile publice, în parcuri, și la bisericilor și cimitirelor din comună.

Ne puteti face o scurtă descriere a proiectelor pe care le aveți în implementare? Vă rugăm să vă referiți la domeniu, valoare, termen de finalizare și sursa de finanțare

V.H.: Printre proiectele aflate în desfășurare se numără:

  • modernizare drum cartier rezidențial, respectiv strada Busuiocului, strada Freziilor din venituri proprii;
  • modernizarea străzilor Victoriei și Biruinței din sat Horlesti, străzi ce fac legătură între DJ 282 și școală Horlesti, venituri proprii;
  • finalizare bază sportivă în sat Rediu;
  • reparații parcuri joacă pentru copii
  • achiziționare utilaje pentru gospodărire comunală, respectiv autoutilitară cu cabina de 5+1 locuri, benă carosabilă cu capacitate de 4000 kg și putere de 140 CP, echipament pentru tractor – remorcă de 80 tone, sărăriță, tocător de crengi cu braț hydraulic și cap tăietor cu autoaliniere, lama de zăpadă cu reglaj hidraulic, roată copiere reglabilă și sistem de protecție la șocuri, încărcător frontal cu înălțimea de 4000 mm, capacitate ridicare de 2000 kg și înălțime maximă de basculare de 4000 mm, burghiu pentru distrus cioate cu diametrul de frezare de 50 cm, adâncime de 90 cm.
  • se finalizează modernizarea drumului Rediu-Breazu de 1km și 864 m
  • finalizare proiect construcție grădiniță în sat Horlesti prin PNDL, construire corp școală în sat Rediu prin PNDL

Ce planuri de investiții aveți în pregătire (dotări, modernizări, construcții)?

V.H.: Printre investițiile aflate în pregătire se numără:

–  construire sediu primărie;

–  asfaltare 5,8 km în satele Breazu, Rediu, Horlești

–  alimentare cu gaze naturale în satul Horlești

–  înființare, construire și dotare cămin cultural în sat Rediu

„În această primăvară am făcut o igenizare completă, am decolmatat șanțurile, podurile și podețele, am văruit pomii, am făcut curățenie pe drumurile publice, în parcuri, și la bisericilor și cimitirelor din comună.”

Care este gradul de implicare al Primăriei pe care o conduceți în viața comunitații sub aspect social?

V.H.: În cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului comunei Rediu, județul Iași funcționează un compartiment de Asistență Socială care se ocupă de servicii sociale și de prestații sociale.

Cetățenii care se află în anumite situații de risc beneficiază de support psihologic și financiar conform prevederilor legale. Suntem implicați deasemenea și în prevenirea abandonului școlar, atât la clasele gimnaziale, cât și la cele liceale. Sunt familii care beneficiază de ajutor social și periodic le sunt recomandate locuri de muncă prin Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Pe rază comunei Rediu, județul Iași, în acest moment există un număr de 36 de persoane cu handicap grav care au optat pentru indemnizație de handicap grav și un nr. de 12 persoane cu handicap grav care au optat pentru angajarea unui asistent personal.

Ne puteti oferi câteva detalii despre activitățile cultural-artistice sau poate chiar sportive care se desfașoară în comuna dumneavoastră pe parcursul anului?

V.H.: În fiecare an, se organizează ziua comunei în prima Duminică după dată de 15 August. În cadrul acestui eveniment, se organizează festivalul “Sipetul Bunicii”, unde gospodinele din comună Rediu își etalează talentele în ceea ce privește arta culinară.

Tot în cadrul acestui eveniment, sunt competiții sportive  și se acordă premii câștigătorilor. La acest eveniment și alte evenimente pe care primăria le organizează    anual, un grup de elevi din cadrul școlii gimnaziale Rediu realizează cântece și dansuri populare.

Pe data de 31 Decembrie, în fiecare an, în față sediului Primăriei comunei Rediu, județul Iași, tinerii din comună organizează Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă, în cadrul căruia se premiază tinerii ce duc tradiția mai departe.

În fiecare an, de Ziua Eroilor, reprezentanții Primăriei și cei ai Școlii Gimnaziale din Rediu    organizează cântări și festivități în memoria eroilor. În comună sunt patru biserici care își sărbătoresc  hramul, sărbători ce includ și activități cu copiii din cadrul școlilor din comună.

 Cum apreciati relația cu autoritățile județene?  În ce măsură ați beneficiat de sprijin din partea acestora?

Primar Vasile HAIDĂU: Ca în orice stat de drept și potrivit art. 6, alin. (2) din Legea 215/2001, între aceste structuri nu există raporturi de subordonare. Din punct de vedere juridic, există relații de colaborare. În activitatea de administrație publică desfășurată, autoritățile județene au dat dovadă de profesionalism și promtitudine, sprijinul fiind constant în măsură posibilităților.

Domnule Primar, va urăm mult succes și vă mulțumim pentru amabil­itatea de a ne raspunde întrebărilor adresate.

 

2 COMENTARII

  1. Cel mai incompetent primar, pe toate planurile. Am înțeles ca-și pregătește plodul sa candideze la primărie, care toată viața a fost crasmar la birtul din sat.

LĂSAȚI UN MESAJ