Share

Primarul Comunei Țibana, Gheorghe Rotaru, a început, încă din luna martie, demersurile pentru construirea unui nou sediu al primăriei.. Cel mai probabil lucrările vor fi gata anul viitor, iar toate cele 10 localități se vor putea bucura de acest sediu nou.

Problema primăriei este una veche, încă de prin 2007, când firma Grizzly SRL administrate de Laurențiu Popescu a cumpărat clădirea.

În data de 19 martie, primarul comunei a atribuit contractul de construcție pentru noul sediu al primăriei, prin procedură simplificată, sub numele Proiectare și execuție lucrări pentru investiția ”Construire Sediu Primărie, Sat Țibana, Comuna Țibana, Județul Iași”. În data de 25 martie a fost publicata licitația în SEAP, iar firma ILAROPEC a câștigat-o.

Acum a fost făcută licitația, s-a făcut atribuirea, a fost o asociere de firme câștigătoare. S-a lucrat aproximativ două luni de zile la proiectare, acum suntem în faza de realizare a proiectului, trebuie să eliberăm autorizația de construcție și să dăm ordinul de începere a lucrărilor. Proiectul ar trebui, în mod normal, să se finalizeze în 12 luni de la momentul începerii, dar nu știm cu ce probleme ne putem confrunta. Până acum nu am avut probleme, sper să nu avem nici în continuare.

Beneficiile vor fi majore pentru comuna noastră pentru că noi, deocamdată, nu avem primăria comunei. Clădirea în care lucrăm acum a fost cumpărată în anul 2007 de fostul primar de pe atunci. Iar când s-a întâmplat acest lucru, primarul nu a făcut acte prin notariat și nu a făcut intabulare, a intervenit și executorul între timp. După aceea, în 2014 a scos-o la vânzare și a cumpărat-o o persoana fizica. Noi încă stam în vechea primărie până sunt gata lucrările. Practit noi am plătit o dată 200.000 de euro în 2007 și ar fi trebuit să devenim proprietari. Cred că suntem singura primărie din țară care am pățit așa ceva“, a declarant primarul Comunei Țibana, Gheorghe Rotaru.

Contractul are o valoare de 1.102.112,15 lei iar această sumă va acoperi doar lucrările de construcție, fară dotările interioare.

Citeste si   FINANȚĂRI totale de 1,5 milioane EURO, pentru STARTUP-urile inovatoare în domeniul SĂNĂTĂȚII

Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ