Share

În condițiile în care aproximativ 44% din populația României are domiciliul în mediul rural, este imperios necesară construirea de cât mai multe dispensare medicale care să acopere necesitățile sanitare de bază ale populației.

Având în vedere faptul că accesul la o unitate medicală se poate realiza greoi în unele cazuri și că populația din anumite regiuni nu are acces la o infrastructură sanitară de calitate, primăria Tomești a decis faptul că fiecare localitate ar trebui să aibă un dispensar medical, o unitate în care medicii de familie să își poată primi pacienții.

Am vrut foarte mult să construiesc dispensare în fiecare sat, pentru că oamenii din Vladiceni, din Goruni și din Chicerea, trebuiau să vină în dispensarul sătesc care este amplasat în Tomești Deal, vizavi de primărie. Cel din cartier Tomești are cabinetul medicilor de familie. Dar pentru bătrânii și copii din celelalte localități era foarte greu să se deplaseze, mai ales în condiții meteorologice nefavorabile.

Am construit în satul Chicerea dispensarul din buget propriu, acum construim în satul Vladiceni și urmează în satul Goruni, anul viitor. În acest fel, am acoperit toate satele din comună cu dispensare medicale de cea mai înaltă calitate. La cele trei dispensare vor avea acces aproximativ 8000 de locuitori.

Dispensarul din localitatea Vlădeni este aprobat de către DSP, cu condițiile minime, cu un cabinet de consultații, un cabinet al medicului de familie, grup sanitar, vestiar și sală de așteptare. Este suficient pentru ceea ce avem noi nevoie la ora actuală. “ a declarat primarul comunei Tomești, Ștefan Timofte.


Share
Citeste si   Lansarea proiectului „Centrul de Inovare şi Transfer Tehnologic – CITT MAVIS”
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ