Share

Se spune că în momentele de criză adevărata latură a oamenilor iese la iveală. În situația critică în care s-a aflat județul Suceava din cauza epidemiei de COVID-19, Conf. Univ. Dr. Ionuț Nistor, Medic Primar Nefrolog în cadrul Spitalului “Dr. C.I. Parhon” din Iași s-a oferit voluntar pentru a se duce în mijlocul “zonei zero” din Suceava, arie afectată și cu un număr ridicat de pacienți infectați cu noul coronavirus, pentru a ajuta în momentele de criză.

Rep: Ce v-a determinat să vă oferiți voluntar pentru a activa în cadrul spitalului din Suceava?

Dr. Ionuț Nistor: Sunt două aspecte diferite: pe de o parte, colectivul din Iași și aici mă refer la echipa de nefrologie – este înscris într-un grup de intervenții (coordonat de Médecins Sans Frontières) pentru acțiuni în caz de cutremure și incendii (catastrofe naturale). Acest grup asigură, pentru pacienții dializați care suferă de sindrom de strivire în cazul cutremurului, dializa acută; în momentul în care se întâmplă catastrofa, echipe de nefrologi și asistenți medicali din toată lumea sunt mobilizați și realizează centre mobile care asigură suportul.

În acest context, existând disponibilitatea pentru voluntariat, în cazul zonei Suceava lucrasem ca medic rezident (în centrul de dializă), și cu mulți dintre colegii de acolo păstram în continuare legătura. În momentul în care a rămas un singur medic pe secția de dializă din Suceava, mi-am dat seama că era nevoie de implicare în acel loc, astfel a venit cererea mea de voluntariat (m-am gândit la situația în care, dacă pacienții nu beneficiază de dializă, viața le este pusă în pericol).

A fost și încurajarea colectivului din Iași, colegii mei, inclusiv Dl Prof. Univ. Dr. Adrian Covic, m-au susținut cu acest demers și au preluat din îndatoririle mele de serviciu din Iași; Dna Prof. Univ. Diana Cimpoeșu, coordonatorul pentru situații de urgență, a discutat cu managementul militar instalat din Suceava, astfel că s-a confirmat nevoia de medici nefrologi. Eu am depus cererea joi, iar vineri dimineață am fost contactat pentru a mă prezenta în Suceava.

Acolo ne-am deplasat o echipă, formată dintr-un un grup de medici rezidenți (o colegă rezidentă care a lucrat cu mine în spital, iar două colege rezidente care au lucrat în centrul de dializă, unul dintre cele mai afectate centre din Suceava) și asistenți medicali fiind o echipă, a fost mai ușoară munca de coordonare.

Rep: Cum a fost când ați ajuns în Suceava? Ați avut unele griji?

”Erau foarte mulți pacienți internați (în jur de 600-700 confirmați cu COVID-19), astfel încât cred că venirea voluntarilor a fost un lucru pozitiv”

I.N: Când am ajuns, sigur că exista o îngrijorare, însă aveam siguranța că dacă se folosește echipamentul de protecție, riscul de infectare este mult mai mic. Știind că existau echipamentele necesare, această îngrijorare a fost mai scăzută, dar sigur că era prezentă.

Este greu de descris cum a fost inițial, fiindcă pe moment lucrurile erau percepute diferit: vineri, când am ajuns la spital, ne-a fost recomandat ca oriunde ne deplasăm (în spital) să considerăm că este o zonă contaminată, să purtăm permanent echipamentul de protecție și să ne dezinfectăm frecvent.

Sfatul primit (de a considera totul contaminat) a părut poate inițial exigent, însă a fost unul foarte bun și ne-a ajutat să ne menținem până la sfârșit fără infecție cu SARS-CoV-2.

Activitatea de lucru în pandemie, cu mulți medici bolnavi și care erau implicit absenți, a dus ca restul personalului medical să devină foarte solicitat, până la epuizare, având de realizat un număr ridicat de gărzi.

Erau foarte mulți pacienți internați (în jur de 600-700 confirmați cu COVID-19), astfel încât cred că venirea voluntarilor a fost un lucru pozitiv, am fost primiți foarte bine și ne-am integrat în colectiv, comunicarea dintre noi fiind foarte bună. În acel moment, toți medicii tratau pacienții COVID-19.

I.N: Care vi s-au părut principalele provocări?

”Când un sistem medical ajunge în prag de colaps și se dorește redresarea sa, trebuie să se pornească de la nevoile primare”

I.N: Pentru mine a fost o experiență extrem de revelatoare, din care am învățat mult. Atunci când un sistem medical ajunge în prag de colaps și se dorește redresarea sa, trebuie să se pornească de la nevoile primare; în acel moment, din cauza lipsei de personal, existau nevoi primare ale pacienților care riscau să nu fie acoperite (alimentația acestora, igiena, accesul la oxigen, recoltarea analizelor).

”Atunci când este personal redus la un număr mare de pacienți, aceste sarcini devin dificile”

Astfel, ne-am ocupat de asigurarea necesităților primare ale pacienților, pentru a avea acces la tot ce au nevoie, după care am evaluat sistematizat medicația și am încercat să îi tratăm pe fiecare cât se poate de bine.

Rep: Cum vi se pare acum gestiunea situației?

I.N: Una dintre întrebările pe care le-am primit a fost dacă a fost necesară prezența militarilor. Faptul că a venit o echipă întreagă, coordonată de Dl. General Oprea, care a inclus director medical, manager, coordonator de resurse umane, medic epidemiolog, asistentă șefă, soldați care se ocupau de dezinfectare și triaj, plus colegi de la spitalul militar din Cluj a avut un efect benefic de gestiune. S-a știut clar care sunt stocurile de materiale, nevoile, în ce secții există paturi libere și acest sistem bine organizat a fost întreținut de întreaga echipă.

Noi am stat trei săptămâni jumătate, cu fiecare zi care trecea, medicii bolnavi se vindecau și se întorceau la spital, stocurile de echipamente se refăceau, începea să scadă numărul de cazuri, dar nu a fost un lucru ușor și mai este de muncă până se va stinge focarul, însă lucrurile nu mai stau ca în momentul zero.

Spitalul este unul foarte bine dotat, am contribuit la crearea circuitelor (fiind un spital cu 13 etaje, cu multiple specializări) deoarece trebuie avute în vedere toate scenariile – de exemplu, în ginecologie poate veni o mamă suspectă sau pozitivă (cu făt pozitiv sau negativ) cu COVID-19 și în aceste situații e necesar să fie circuite și moduri de separare, cu sală de operație separată, sală de nașteri separată, neontatologie separată (suspecți, pozitivi și negativi) fiindcă spitalul a primit exclusiv pacienți cu COVID-19.

O altă experiență diferită (și dificilă) a fost managementul de resurse umane, stresul major și adaptarea la acesta, acomodarea la protocoale noi și la colectivul mult diminuat. Din acest punct de vedere, am văzut un anumit conflict de generații, multe dintre posturile de conducere din secții au fost preluate de colegii mai tineri, care au trebuit să regândească complet secția în această situație de criză.

Rep: Care a fost programul de lucru?

”Secția pe care o coordonam era de medicină internă și nefrologie și am decis ca în prima parte a zilei să vedem fiecare pacient”

I.N:  Au fost mai multe opțiuni, dar am decis să o alegem pe cea mai benefică pentru pacient. Secția pe care o coordonam era de medicină internă și nefrologie și am decis ca în prima parte a zilei să vedem fiecare pacient, să analizăm amănunțit caz cu caz și să gândim terapia pe termen mediu sau lung pentru fiecare pacient, astfel începeam activitatea dimineața și o realizam până la sfârșitul zilei, inclusiv în weekend, cu unele situații excepționale când am venit și noaptea fiindcă au fost urgențe.

Este important de menționat că la Suceava pacienții nu au stat niciodată încuiați sau fără personal medical prezent; alte abordări, de a încuia pacienții sau de a nu fi asistentul medical prezent, nu sunt corecte. Am stat în permanență cu pacienții, iar în felul acesta puteam să îi încurajăm, să înțelegem mai bine nevoile lor și să găsim opțiunile cele mai bune de tratament

Un alt lucru pe care l-am văzut și din care se poate învăța este lucrul după protocoale, fiind foarte important ca acestea să se respecte, dar în același timp nu trebuie ignorată medicina personalizată. De exemplu, în Suceava pentru pacientul cu dializă a fost nevoie de anumite ajustări. Medicamentele din protocolul național de tratament al COVID-19 au anumite efecte adverse, de exemplu Kaletra este tolerat greu digestiv și este însoțit de diaree, iar uneori pacienții, când li se oprea acest medicament, se simțeau mai bine. De asemenea, am văzut impactul utilizării anticoagulantului.

Deci, trebuie să existe protocoale (totul se făcea după acestea, ce se recolta, la ce interval, când se repeta o analiză) dar în același timp nu trebuie ignorată medicina personalizată și alocarea de timp pentru fiecare pacient în parte.

Rep: Ce părere aveți despre efectele adverse ale hidroxiclorochinei, care au fost criticate de unii?

I.N: Pe acest Plaquenil l-am utilizat și îl folosim în continuare, fără să se fi observat acele efecte adverse descrise în studiu. Acel studiu a fost făcut după o bază de dată falsă, și este îngrijorător cât de ușor poate fi indusă în eroare comunitatea științifică în situații de criză. Deci, sunt bune protocoalele dar fiecare caz are nevoie de o abordare personalizată – dar aceste lucruri necesită timp și oameni implicați.

Ce am văzut în Suceava și este eficient în munca de zi cu zi, este munca în echipă (și micro-echipă), ca o mică echipă de intervenție: medic primar, medic rezident, asistent și îngrijitor. Dacă se reușește să se facă vizita în această echipă la fiecare caz, lucrurile funcționează mult mai ușor fiindcă se pot împărți sarcinile mai eficient și există o comunicare mai rapidă. Acesta este modelul pe care în situația de criză îl propun, de micro-echipe care se ocupă de un număr de pacienți și astfel îngrijirea este mai eficientă.

Rep: Cu ce gânduri ați rămas?

I.N: Este posibil să greșim când ne referim la secții “curate”, zone din spital fără infectări, fiindcă poate fi o eroare dacă se consideră o zonă din spital în care sunt pacienți negativi și nu mai sunt necesare măsurile de prevenție. Nu e indicat să se ignore riscurile, deoarece pacienții pot fi negativi la o primă testare dar după câteva zile e posibil să fie pozitivi (există teste fals-negative) și acest lucru poate duce la accidente epidemiologice.

Totodată, nu se știe sigur dacă personalul medical este de fiecare dată negativ (deci, e recomandat ca interacțiunea dintre echipa medicală să se facă cu echipament de protecție, mască, vizieră – poate nu neapărat combinezon în aceste zone fără infectări).

Rep: Cum este afectat sistemul de sănătate?

„În spitale este necesar să se reducă birocrația, numărul de hârtii, mai ales consulturile doar “de acoperire”

I.N: Cred că avem nevoie să învățăm unele lecții: în această perioadă s-a folosit mult medicina primară, medicul de medicină de familie trebuie să aibă o libertate mai mare iar acesta poate scădea numărul de pacienți care se prezintă în spitale.

În spitale este necesar să se reducă birocrația, numărul de hârtii, mai ales consulturile doar “de acoperire”, care nu reprezintă un concept etic, pacientul trebuie trimis la consultul unui coleg de altă specialitate doar dacă acel consult ar ajuta pacientul și tratamentul său. Dacă pacientul nu necesită un consult de supraspecializare, se poate apela inclusiv la telemedicină (pentru a nu mai trimite pacientul ca să stea în centre de primiri urgențe inutil), care cred că se poate folosi mai mult.

Au fost mulți colegi implicați în Suceava care au arătat că există o putere de dăruire și de efort foarte mare din partea medicilor, și că există capacitatea de concentrare și ar fi păcat să nu se investească în această meserie.

Colegilor care se gândesc dacă să se înscrie sau nu la medicină aș vrea să le transmit că aceasta este o meserie frumoasă și satisfacțiile obținute practicând-o sunt foarte greu de găsit în alt domeniu. Un alt lucru care se vede în retrospectivă, mai ales după momentele de criză, este că ești bucuros că ai ales această meseria și ai satisfacțiile că ești pregătit și poți trata pacienții care devin vindecați și știi că munca ta este extrem de utilă și de ajutor.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ