Share

… imi doresc sa gasim resursele financiare necesare pentru a construi o sala polivalenta de capacitate mare, astfel incat sa putem organiza, la fel ca alte orase similare din tara cu care ne place sa ne comparam (Cluj, Timisoara) evenimente sportive de anvergura internationala ( campionate balcanice, europene), Ciprian Manuel Bostan

  1. Care au fost proiectele Dvs cele mai importante în anul 2016?

Dupa 24 de ani dedicati in principal activitatii mele profesionale, desfasurate exclusv in mediul privat, intai ca manager executiv si apoi ca antreprenor, anul 2016 a fost anul in care in care am intrat pentru prima data in administratia publica locala, dupa ce am candidat si am fost ales pe pozitia intai Consilier Local al Municipiului Iasi din partea Partidului National Liberal.

Acest lucru a fost rezultatul activitatii mele desfasurate pe parcursul ultimilor doi ani, de promovare a ideilor si principiilor liberale in cadrul deselor intalniri si discutii pe care le-am avut cu multi cetateni ai Iasului,din toate categoriile sociale.

Asadar, anul 2016 fiind an electoral, cu doua randuri de alegeri, locale si generale, a fost dedicat in principal,cum era firesc, activitatii mele in sfera politica.

  1. Ce planuri personale și previziuni aveți pentru anul 2017?

In anul 2017 vreau sa aloc timp suficient activitatii mele de Consilier Local, pe care o consider o o obligatie fata de cetatenii care m-au ales sa ii reprezint.

Pe langa prezenta mea la toate sedintele comisiilor din care fac parte, intentionez sa particip la cat mai multe conferinte si intalniri de lucru pe teme specifice de administratie publica, dezvoltare urbana, cultura si protectie a mediului inconjurator.

Ca antreprenor voi continua sa dezvolt activitatea care imi place cel mai mult si anume promovarea produselor naturiste ca o cale simpla catre o viata sanatoasa.

Deasemeni vreau sa particip, ca in fiecare an, la cat mai multe intalniri ale mediului de afaceri atat local cat si regional, pentru a contribui la consolidarea unei comunitati de afaceri in beneficiul intregii comunitati locale.

Totodata desfasor de cativa ani si am sa continui o activitate foarte draga sufletului meu, de implicare in proiecte si actiunile caritabile, pentru ca stiu cat de multe sunt nevoile celor carora viata le-a oferit foarte putin, si pe care care noi ceilalti care suntem  sanatosi si avem succes in activitatea noastra trebuie sa ii ajutam.

  1. Cum vede Ciprian Bostan evoluția Iașului în 2017?

Din punct de vedere economic cred ca si anul acesta Iasul va continua dezvoltarea  accentuata in domeniul IT, precum si ramurilor conexe acesteia, conditionata de existenta pe piata muncii a resursei umane calificate, deficitara in acest moment.

Totodata va continua trendul ascendent al pietei imobiliare, in principal pe segmentul rezidential, si aici cu rezerva asigurarii fortei de munca necesara.

In ce priveste noi investitii industriale, atat de dorite pentru crearea de locuri de munca cu salarii peste salariul minim, care sa asigure o crestere a nivelui de trai pentru mai multi locuitori ai Iasului, cu exceptia catorva investitii pe care le numaram pe degete, nu sunt semnale foarte incurajatoare, in principal datorita lipsei unei infrastructuri rutiere adecvate transportului de marfuri.

Orasul Iasi singular reprezinta o oaza de relativa bunastare, in mijlocul unei mari de saracie, reprezentata de restul judetului Iasi si aproape intreaga regiune a Moldovei.

La infrastructura rutiera a orasului exista cateva proiecte ale municipalitatii, atat de reabilitare partiala a celei existente cat si de extindere, dar ele depind in parte de finantarile nerambursabile care vor putea fi accesate anul acesta.

In ce priveste proiectele mari, cum ar fi continuarea lucrarilor la soseaua de centura mica (Strada Trei Fantani), care este blocata de cativa ani, nu exista alocate nici in acest an fonduri guvernamentale, in timp ce pentru altele cum este atat de necesara Autostrada Iasi-Tg.Mures nu sunt alocate fonduri in acest an nici macar pentru studiul de fezabilitate.

Asta arata ca nu exista o preocupare reala, dincolo de declaratii, a factorilor de decizie de la Bucuresti pentru orasul nostru, si pentru zona Moldovei in general.

Suntem cea mai saraca regiune a Uniunii Europene, iar guvernantii nostri, la care din pacate oamenii politici din Iasi nu au influenta, pare ca vrea sa perpetueze acest lucru.

In ce priveste transportul aerian, avand in vedere dezvoltarea pe care o are Aeroportul Iasi, fiind in acest moment singura conexiune viabila a Iasului cu Europa, o prioritate  pentru care este necesar sa gasim fonduri la Consiliul Local este realizarea unei noi cai de acces catre Aeroportul .

O alta prioritate, in domeniul medical de aceasta adata, este realizarea cat mai rapida a  noului studiu de fezabilitate pentru Spitalul Regional de Urgenta, vital pentru toti pacientii din zona Moldovei.

  1. Ce schimbări vă doriți pentru orașul Dvs?

Imi doresc ca Iasul sa redevina o atractie culturala nationala si chiar europeana, prin gazduirea cel putin a a unui festival international, fie ca va fi in domeniul artelor clasice (literare, teatru, dans,etc) sau artelor moderne (film, moda, etc).

Deasemeni imi doresc sa gasim resursele financiare necesare pentru a construi o sala polivalenta de capacitate mare, astfel incat sa putem organiza, la fel ca alte orase similare din tara cu care ne place sa ne comparam (Cluj, Timisoara) evenimente sportive de anvergura internationala ( campionate balcanice, europene).

Ca ecologist si adept al unui stil de viata sanatos, imi doresc ca in orasul nostru sa amenajam mai multe spatii de recreere in aer liber (parcuri, terenuri de sport,si mai putin locuri de picnic) cat si piste de biciclete, pentru a incuraja deplasarea pe bicicleta in defavoarea deplasarilor cu masina, mai ales in week-end, care aduce beneficii atat pentru sanatate cat si pentru mediul inconjurator.

  1. Un mesaj pentru ieșeni în prag de primăvara

Le doresc iesenilor in primul rand sa fie sanatosi, sa fie mandri ca locuiesc in acest oras, sa vorbeasca frumos despre el oricand este cazul, sa viziteze cat mai multe dintre  muzeele si casele memoriale ca sa ii cunoasca istoria, sa participe la cat mai multe dintre evenimentele organizate in oras ca sa fie animat, si sa se implice mai mult in viata cetatii, pornind de la grija pentru conservarea micilor spatii verzi din preajma blocului sau a casei in care locuiesc, pana la gandirea de propuneri concrete pentru imbunatatirea calitatii vietii in orasul nostru, care sa fie trimise administratiei publice.  Pentru cei interesati adresa mea de email este: cipbos@gmail.com    

Si atunci cand e frumos afara si nu se grabesc, sa mearga zambind… pe bicicleta !


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ