Share

Consiliul de administrație al Aeroportului Iași subiect de troc politic

Evoluția Aeroportului Iași pare să fie privită în mod exclusiv prin prisma cumulului de funcții. Și aceasta deoarece discuțiile ocazionate de Aeroportul Iași nu se axează pe proiecte de dezvoltare a acestei instituții. Preocuparea exclusivă zilele acestea este centrată pe Consiliul de Administrație al Aeroportului.

Din punct de vedere procedural, mandatul CA al Aeroportului s-a încheiat ieri, 12 iunie.

În ședința de CJ de astăzi, consilierii trebuie să numească șase administratori provizorii. Discuția nu ar trebui să fie centrată atât pe numele acestora cât pe proiectele pe care aceștia le propun pentru Aeroport. Atenția ar trebui focusată pe experiența și mai ales pe viziunea acestora pentru evoluția Aeroportului Iași.

Citeste si   El este MARICEL POPA, cel mai SLAB președinte al județului IAȘI

Deocamdată, liderii de grup ai PSD și PNL din Consiliul județean par să-și fi armonizat pozițiile

Cristian STANCIU, liderul grupului consilierilor PSD: Ieri, „dezbaterile au fost destul de aprinse în comisiile de specialitate ale CJ, însă, indiferent de culoarea po­litică, părerea a fost unanimă, şi anume că trebuie să găsim soluţii în aşa fel încât să nu periclităm activitatea de la Aeroport. În niciun caz, nu s-a discutat pe nominalizări concrete sau pe noi nominalizări şi vechi nominalizări, ci pur şi simplu a fost o chestiune de principiu în ideea de a nu perturba activitatea de la Aeroport“.

Consilierul liberal Romeo VATRĂ a mers pe un mesaj comun cu colegul său de la PSD. „PNL şi PMP au propus ca, pe lângă cei patru administratori, să fie numiţi încă doi provizorii până la finalizarea concursului. N-am dat un vot pe chestiunea asta pentru că am căzut la un gentlemen agreement cu PSD. Din câte am văzut din reacţiile lui Marius Ostaficiuc şi Cristi Stanciu, şi ei susţin cumva o continuitate la Consiliul de Administraţie. Şi atunci am hotărât să dăm o şansă ca acest lucru să se întâmple şi să nu antagonizăm nişte poziţii din start şi să lăsăm pe mâine (astăzi, n.r.) şansa celor din PSD ca să ajungă la un consens în cadrul partidului“.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ