Share

Vineri, 31 ianuarie, consilierii locali vor dezbate un proiect de hotărâre ce vizează suplimentarea fondurilor destinate reabilitării Mănăstirii Frumoasa

Modificarea survine în urma emiterii Ordonanței de Urgență 114/2018, act prin care salariul minim brut în domeniul construcțiilor a crescut. Conform documentului citat, suma care ar urma să fie alocată de la bugetul local ar fi de 2.207.350,41 lei, cu TVA.

Citeste si   DSP a făcut anunțul! Câti elevi și profesori au fost infectați săptămâna aceasta cu noul Coronavirus

În urma acestei modificări, valoarea totală actualizată a proiectului ar fi de 22.453.716,29 lei, cu TVA. Proiectului „Reabilitarea și valorificarea potențialului turistic și cultural al Ansamblului Mănăstirii Frumoasa din Municipiul Iași” este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiție 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.

Proiectul a început pe 23 septembrie 2017 și este programat să se finalizeze peste 19 luni. Lucrările vizează restaurarea bisericii, palatului de pe ziduri, palatului pentru femei, turnul clopotniță și zidul de incintă. Pe lângă lucrările la imobile, proiectul Primăriei include realizarea sau refacerea trotuarelor, aleilor pietonale şi scărilor exterioare în zona de circulaţie pietonală (inclusiv rigole), alei carosabile (inclusiv parcaje) în incinta cu pavele de piatră, platformă PG, PSI şi grup electrogen, spaţii verzi (7.657 metri pătraţi), mobilier urban (25 stâlpi de iluminat, 19 bănci de odihnă şi 12 coşuri de gunoi).

Citeste si   Ce faci când te lovești de capriciile vestimentare ale copilului tău?

Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ