Guvernul din Afganistan a început să distribuie gratuit pâine unui număr de sute de mii de oameni din întreaga ţară în această săptămână, în condiţiile în care aprovizionarea a fost afectată de restricţiile pentru combaterea pandemiei de coronavirus şi preţurile au crescut vertiginos, au declarat oficiali şi experţi citaţi de Reuters.

Peste 250.000 de familii din capitala Kabul au început să primească câte zece lipii gratuite pe zi în prima fază a proiectului.

Citeste si   Washingtonul a trimis 2 milioane de doze de hidroxiclorochină în Brazilia (Casa Albă)

Preşedintele Mohammad Ashraf Ghani a afirmat că distribuţia de pâine are loc şi în alte oraşe, în contextul în care preţurile în creştere lovesc ţara care este deja una dintre cele mai sărace din lume,

 » citește mai departe

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ