Share

”Toate structurile instituţiei şi-au stabilit, încă din luna martie, un program de lucru decalat, care permite evitarea aglomeraţiei, şi o mare parte dintre angajaţi au optat pentru posibilitatea de a lucra de la domiciliu”, a menționat sursa citată.

Precizările vin în contextul informaţiilor apărute în presă conform cărora Parlamentul s-ar închide parţial.

Camera Deputaţilor păstrează şi respectă, în continuare, măsurile de prevenire şi combatere a răspândirii virusului SARS-CoV-2, iar personalul de specialitate, tehnic şi administrativ asigură, în condiţii optime, procedurile necesare derulării activităţii legislative, mai arată sursa citată.

Citeste si   Gabriela Firea: PSD exclude dialogul doar cu PNL

Instituţia precizează că au fost implementate toate măsurile necesare pentru protecţia deputaţilor şi a angajaţilor, respectiv ”măşti de protecţie la intrarea în instituţie, produse dezinfectante şi gel dezinfectant în birouri şi în spaţiile comune, panouri din plexiglas, benzi de marcare pentru respectarea distanţei de 1,5 metri, dispozitive non contact pentru măsurarea temperaturii, dezinfecţie a locurilor comune din clădire (lifturi, grupuri sanitare şi alte spaţii folosite în comun), nebulizare spaţii. Accesul în clădire se realizează prin trasee special marcate atât pentru acces, cât şi pentru ieşire”.

Citeste si   Tătaru, despre votul cu urna mobilă la alegerile din 6 decembrie: Vor putea vota cei cu decizii de carantinare, izolare și act medical

În ceea ce priveşte activitatea parlamentară, au fost implementate proceduri de dezbatere şi vot la distanţă pentru desfăşurarea şedinţelor comisiilor, a şedinţelor de plen, ale Biroului permanent, iar şedinţele Camerei Deputaţilor şi şedinţele comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului care au necesitat prezenţa fizică a parlamentarilor s-au desfăşurat în conformitate cu proceduri speciale care asigură respectarea distanţării sociale, pe lângă măşti şi dezinfectant fiind puse la dispoziţie şi mănuşi, iar locurile din sala de plen au fost marcate cu buline albe.

Citeste si   Tătaru: Sperăm ca până la sfârșitul verii să avem vaccinată 60-70% din populație

Camera Deputaților a negat și informaţia potrivit căreia organele abilitate ar fi acordat amenzi personalului pentru nepurtarea măştilor de protecţie, informează Agerpres.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ