Share

Credinţa care duce mântuirea se regăsește și în inimile credincioșilor cu care am discutat la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

Este de ajuns să crezi în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu?

Sfântul Ioan Hrisostom scrie: Cel ce crede în Dumnezeu are viaţă veşnică. Fiţi atenţi la ce ne spune Mântuitorul: „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri”.

Citeste si   SCENARIILE de funcționare pentru unitățile de ÎNVĂȚĂMÂNT din județul IAȘI, valabile pentru perioada 28.09.2020- 2.10.2020

 „Eu vin din Botoșani și mă simt minunat aici. Mă rog pentru tot ce mi-e de folos”, a zis credincioasa Elena.

Credincioasa de față, Minodora, se roagă din tot sufletul la Sfânta Parascheva să nu mai ajungă în spital pentru că nu mai are nici o putere.

Eu cu soțul meu venim din Județul Vrancea. Sunt foarte bolnavă. Noi nu avem casă, stăm la un părinte de acolo, e vai de noi, dar am putere mare de la Sfânta Parascheva și vă mulțumesc că m-ați primit și mi-ați luat interviul”, a mărturisit Minodora.

Citeste si   Focar de COVID-19 la Liceul Pedagogic „VASILE LUPU” din IAȘI! 8 ELEVI au fost depistați POZITIV!

 

„Eu am cancer de 32 de ani, dar Părintele Iustin Pârvu m-a sfătuit și m-a îndrumat să vin aici, la această Mitropolie. Uitați-mă, trăiesc și acum, chiar dacă doctorii nu mi-au dat speranță”, a mărturisit credincioasa Ioana.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ