Share

O femeie care a cumpărat un bilet de avion spre Grecia cu doar 50 de euro, a avut parte de o surpriză foarte plăcută.

Karon Grieve, 57 de ani, din Marea Britanie, a cumpărat un bilet pentru ultimul zbor de sezon către Creta. La îmbarcare, femeia a văzut că nu mai erau alţi oameni, potrivit bbc.com.

Citeste si   Fotbal: Arbitrul român Istvan Kovacs va conduce meciul dintre Malmoe FF şi Granada, din Europa League

Aşa a ajuns britanica să fie singurul pasager al avionul. Reprezentanţii companiei aeriene Jet2 spun că nu este un lucru neobişnuit ca ultimul zbor din an să nu fie ocupat în proporţie de 100%, însă că este prima dată când avionul decolează cu un singur pasager la bord.

Nu doar că a putut să-şi aleagă oice loc din aeronavă, dar Karon a fost tratată regeşte. După aterizare, valiza cu care călătorea i-a fost înmânată chiar din avion.

„Eram cei mai buni prieteni chiar de dinainte să urc în avion. Căpitanul a fost fantastic. A venit şi a stat de vorbă cu mine, în timp ce copilotul făcea verificările de rutină. Apoi, de fiecare dată când căpitanul făcea un anunţ în zbor, îmi spunea pe nume. Bună, Karon, suntem deasupra Croaţiei, o poţi vedea pe partea stângă. Apoi am zburat printr-o furtună cu trăsnete şi am fost în spatele avionului să ne uităm pe geam. A fost o experienţă incredibilă”,spune britanica.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ