Share

Probabil că din dorința de a ne programa vacanțele, mulți dintre noi se întreabă cum va fi vremea în vara 2017. Ei bine, potrivit ANM, România se va confrunta cu temperaturi peste normele climatologice şi secetă. 

Vom avea o vară cu temperaturi peste normele climatologice și secetă, după cum reiese din prognoza de specialitate, valabilă pentru intervalul iunie – august 2017, publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) și citată de Agerpres.

Cum va fi vremea în vara 2017. Luna iunie

Tmperaturile medii lunare se vor situa, în general, în apropierea mediei climatologice. Conform măsurătorilor de specialitate, media multianuală lunară pentru ultima lună de primăvară este de 18,3 grade Celsius, fiind luați în calcul parametrii monitorizați în intervalul 1981 — 2010. Specialiștii ANM estimează, în perioada analizată, temperaturi medii de până la 22 de grade Celsius în Oltenia și Muntenia, de până la 21 de grade Celsius, în Banat, Dobrogea și Moldova, dar și mai scăzute, de până la 19 grade Celsius, în Maramureș și Transilvania.

În iunie, cantitățile totale de precipitații vor fi, în general, deficitare, cu excepția zonelor de munte unde vor fi normale sau ușor excedentare. Media multianuală a precipitațiilor pentru luna mai este stabilită la 84,5 litri/mp. Cele mai mari cantități de precipitații sunt estimate în Muntenia (până la 111 l/mp), Banat (până la 107 l/mp), Transilvania (până la 106 l/mp), Crișana și Moldova (până la 103 l/mp), iar cele mai scăzute în Dobrogea (până la 60 l/mp).

Cum va fi vremea în vara 2017. Luna iulie

Meteorologii estimează că temperatura medie lunară a aerului va fi mai ridicată decât norma climatologică, îndeosebi în sudul, sud-estul și vestul țării. În condițiile în care media multianuală a lunii este de 20,2 grade Celsius, cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Maramureș și Transilvania (între 17 și 21 de grade Celsius), iar valori termice medii mai ridicate, de până la 24 de grade Celsius, se vor consemna în Muntenia și Oltenia.

Cantitățile totale de precipitații vor avea o tendință spre deficit în toată țara, însă zonele în care fenomenul va fi mai pronunțat sunt cele din sudul, sud-estul și estul teritoriului. Media normei de precipitații stabilită prin măsurătorile de specialitate este de 77,8 l/mp. Cele mai mari cantități de precipitații se vor consemna în Moldova (până la 112 l/mp), Maramureș și Muntenia (până la 102 l/mp), respectiv Transilvania și Oltenia (până la 100 l/mp). Pe de altă parte, cantități mai reduse de precipitații se vor înregistra în Dobrogea, de până la 59 l/mp.

Cum va fi vremea în vara 2017. Luna august

Temperaturile medii lunare se vor menține peste normele climatologice în sudul, sud-estul și vestul țării, fiind apropiate de normal în rest. Norma climatologică a lunii este stabilită la 19,7 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între 16 și 20 de grade Celsius, în Transilvania, dar și de până la 23 de grade Celsius, în Muntenia, Dobrogea, Banat, Oltenia și Moldova.

Precipitațiile totale lunare vor fi deficitare în toată țara, iar cantitățile cele mai scăzute s-ar putea consemna în sud, sud-est și sud-vest. Măsurătorile de specialitate au stabilit o normă medie lunară a precipitațiilor de 64,7 l/mp, conform ANM. În zona Munteniei, cantitățile medii de precipitații ar putea ajunge la 95 l/mp, iar la polul opus se vor înregistra între 28 și 40 l/mp, în Dobrogea.

Cum va fi vremea în vara 2017. Prognoza AccuWeather

Potrivit AccuWeather, România urmează să fie lovită de multiple valuri de căldură şi temperaturi extreme, în vreme ce furtuni puternice vor coborî temperaturile din Franţa, Germania şi Polonia. Aceste valuri de căldură periculoase sunt aşteptate în lunile iulie şi august, iar mediile de peste 32 de grade Celsius vor deveni comune în Italia şi Balcani.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ