Share

”Demisia a fost o mişcare pe care am făcut-o din cauza faptului că, atunci când am tras diverse semnale de alarmă în PSD, nu am fost luat în considerare. (…) Îmi continui activitatea independent. Voi face politică pentru cetăţeni şi merg mai departe”, a spus Breaz.

Senatorul și-a exprimat nemulțumirea că, la nivelul județului Alba, ”PSD a ajuns aproape să nu mai conteze”, criticând și decizia social-democraților de a depune moțiunea de cenzură”Să depui o moţiune de cenzură în ianuarie, să dai jos un guvern după trei săptămâni, să vii să pui tot aceeaşi oameni, acelaşi guvern, să vii din nou, acum, să depui o moţiune de cenzură, nu are nicio logică. Cu trei luni înaintea alegerilor generale, adică se fac nişte lucruri total fără cap. Am o altă construcţie”, a subliniat acesta. Întrebat dacă va candida la viitoarele alegeri parlamentare pe lista PNL, Breaz a răspuns că vrea coerenţă.”Haideţi să lăsăm bursa zvonurilor. V-am spus: a fost o decizie pe care am luat-o după 21 de ani de membru al PSD, motivele le-am explicat foarte clar. Vreau şi vreau coerenţă”, a conchis senatorul, citat de Agerpres.

Citeste si   Campanie electorală cu insulte și îmbrânceli în Gorj

Mircea Hava, liderul liberalilor din Alba, prezent, de asemenea, la eveniment, a precizat că PNL nu are nicio ofertă pentru Breaz, dar a subliniat că nu poate da asigurări că nu se va regăsi, totuşi, pe listele PNL la viitoarele alegeri. ”PNL-ul nu are nicio ofertă. (…) Nu există nicio ofertă pentru Senat, pentru Camera Deputaţilor. El a dorit să plece, are motivele lui (…) Nu, eu nu pot să dau asigurări de genul ăsta. (…). Un partid se dezvoltă şi creşte aşa cum crede el”, a precizat liberalul.Vineri, în mesajul de adio, Breaz a criticat dur PSD, pe care l-a catalogat drept slab, incoerent, fără strop de logică în decizii și cu vocația de a ajunge insignifiant.

Citeste si   Raluca Turcan: „Mai mult de 100 de milioane de măști vor fi distribuite persoanelor defavorizate”

Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ