Share

Conducerea ALDE a decis, duminică, retragerea sprijinului politic lui Daniel Constantin, cu 86 de voturi pentru și 12 împotrivă, potrivit unor surse citate de Realitatea TV

 

Coaliţia de guvernare demonstrează FERMITATE!

Reuniunea are loc în contextul unor divergențe între cei doi copreședinți ai formațiunii, Călin Popescu-Tăriceanu și Daniel Constantin, dar și după ce un vicepreședinte al partidului a solicitat public retragerea sprijinului politic pentru actualul vicepremier al ALDE, scrie Agerpres.

“Au fost foarte mulți colegi din teritoriu și sunt în continuare foarte nemulțumiți vizavi de modalitatea în care se iau decizii. Cu alte cuvinte nu au participat la decizie. Chiar dacă există formal o comisie de fuziune aceasta s-a întrunit foarte rar și deciziile au fost luate oarecum unilateral (…) în ALDE, care au, în momentul în care suntem parteneri ai coaliției de guvernare, repercusiuni în ceea ce privește coaliția de guvernare, guvernarea și asupra cetățenilor. (…) Este o miză de putere, de control, o miză pe care probabil domnul Tăriceanu o are de a deține controlul total și, în cel mai scurt timp, miza mea, dacă mă întrebați, este aceea de onoare”, a spus atunci Constantin.

Ulterior, Călin Popescu-Tăriceanu a afirmat că declarațiile politice ale lui Daniel Constantin îl pun “serios pe gânduri” și crede că acesta forțează să fie exclus din ALDE.

Citeste si   Marcel Ciolacu, condiție pentru candidații la alegerile parlamentare: Pe listele PSD nu se va regăsi nicio persoană trimisă în judecată!

CITEȘTE ȘI …

Tăriceanu: Daniel Constantin încearcă să forțeze excluderea din ALDE / video


“Părerea mea este că, în momentul de față, cred că asta încearcă (să fie exclus din partid — n.r.). Cred că, statutar, Delegația Permanentă nu o poate face, dar o poate face Congresul. Eu nu țin cu tot dinadinsul să ajungem în stadiul acesta, însă declarațiile politice pe care le face mă pun serios pe gânduri, pentru că ceea ce observ este că nu e o problemă numai de orgoliu”, a susținut Tăriceanu.

Potrivit acestuia, există o “diferență majoră de percepție” asupra realității politice între ALDE ca partid liberal și Daniel Constantin.

Citeste si   Adrian Zuckermann: „România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa după ce va extrage din Marea Neagră”

Președintele PSD, Liviu Dragnea, care a purtat discuții marți cu ambii copreședinți ALDE, i-a rugat pe cei doi ca până la sfârșitul săptămânii să încerce să găsească o soluție într-un for statutar al partidului cu privire la calea pe care o vor urma.

“Am discutat și cu domnul Daniel Constantin și cu domnul Călin Popescu-Tăriceanu, le-am prezentat dorința mea și dorința noastră ca în ALDE situația să fie stabilă și calmă, noi fiind același partener serios de ani de zile, negenerând tulburări în rândul vreunui partid cu care noi am fost aliați. Mi-am exprimat speranța că se vor înțelege. Nu-mi permit eu să le spun unuia sau altuia ce să facă, dar, în același timp, i-am rugat ca până la sfârșitul săptămânii să încerce să găsească o soluție sau o decizie, într-un for statutar al partidului, de care să aflăm și noi, să înțelegem cam care este calea de urmat în ALDE sau ce se intenționează, ce plan există acolo”, a spus Dragnea.

 

Citeste si   Ultima dezbatere dintre Trump și Biden, controlată din buton. Ce spune președintele SUA despre această măsură

Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ