ideall.ro

Scurt istoric al clădirii Spitalului de Obstetrică Ginecologie ”Elena Doamna” din Iași

Epitropia (administrația) Spitalului Israelit, înființată în 1827, a cumpărat de la vornicul Mihalache Cantacuzino, în 1841, un han părăsit de pe Strada Albă, actuala Elena Doamna.

Aici a funcționat și Maternitatea israelită, înființată în 1878, patronată de prima societate a femeilor israelite din Iași. Finanțarea acesteia se făcea din donații, iar funcționarea se baza pe munca voluntară a cadrelor medicale dedicate, ce îngrijeau anual peste 400 de femei.

După 1948, clădirea și anexele spitalului au fost naționalizate. Până în 1974 a funcționat ca spital de copii, iar apoi a devenit Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Elena Doamna” Iași, cum este cunoscută și azi, luând numele Primei Doamne a României, Elena Cuza.

sensodays.ro

În prezent, cea mai mare problemă a Spitalului de Obstetrică-Ginecologie ”Elena Doamna” este și rămâne cea a solicitării de retrocedare a clădirii de către comunitatea evreiască.

Această solicitare de retrocedare a clădirii în care își desfășoară activitatea spitalul este de natură să stopeze orice fel de demers administrativ care ar presupune realizarea unui proces de investiții în infrastructura spitalului.

Cei 16 ani scurși din momentul în care comunitatea evreiască, prin Fundația ”Caritatea”, a demarat procesul de revendicare a proprietății asupra clădirii Spitalului de Obstetrică-Ginecologie ”Elena Doamna” echivalează cu o degradare sistematică a infrastructurii acestui obiectiv medical.

Spitalul este revendicat din 2003

În anul 2003, Fundaţia Caritatea, care se ocupă de revendicarea proprietăţilor comunităţii evreieşti din România a făcut o notificare de revendicare către Consiliul Județean Iaşi, fiind înregistrată cu numărul 1442/4 din februarie 2003 şi ulterior la Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, aflată în subordinea Guvernului.

 În cererea de retrocedare este menţionat faptul că în actualul sediu al Spitalului „Elena Doamna” a funcţionat, până în anul 1948, Spitalul Israelit.

 Fundaţia Caritatea a fost fondată de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, împreună cu Organizaţia Mondială Evreiască, pentru restituirea bunurilor, ca o instituţie permanentă de conservare, administrare şi valorificare a patrimoniului cultural şi spiritual al evreilor din România.

Situaţia juridică incertă a clădirii a STOPAT toate investiţiile necesare spitalului

Situaţia juridică încâlcită a Spitalului de Obstetrică-Ginecologie ”Elena Doamna” nu a permis investiții majore de consolidare a clădirilor. Conform legii, cererea de retrocedare din 2003 a stopat investiţiile necesare acestui spital, precum şi accesul la orice formă de finanțare locală, națională sau din fonduri europene.

Spitalul de Obstetrică-Ginecologie ”Elena Doamna” se află în subordinea Consiliului Județean Iași

În repetate rânduri, în plenul Consiliului Județean Iași, conducerea acestei instituții dar și consilierii locali, au căutat nenumărate soluții la această situație.

S-a propus relocarea activității în cadrul Maternității Cuza-Voda, iar alte voci au propus chiar închiderea Spitalului de Obstetrică-Ginecologie ”Elena Doamna”. În toate orașele mari există două maternități, este cumva și o măsură de precauție. Nu s-a ajuns însă la nici un rezultat, iar pe parcursul ultimilor 16 ani, Spitalul a fost lăsat de izbeliște.

Lucrările curente de deratizare, curățenie, sterilizare și renovările pe interior, sunt asigurate de conducerea spitalului care se ocupă anual de aceste necesități. Dosarul privind retrocedarea clădirii spitalului către comunitatea evreiască, NU PERMITE NICI O INTERVENȚIE asupra clădirilor, chiar dacă starea spitalului este într-o continuă și avansată formă de DEGRADARE.

Conducerea spitalului ridică, pe bună dreptate, din umeri

Actuala conducere a spitalului și-ar dori să poată duce la indeplinire aceste investiții însă, recunoaște că se lovește deocamdată de o situație juridică care nu permite nici un fel de intervenții administrative asupra clădirii acestui obiectiv medical.

Situația Spitalului „Elena Doamna”, a unit personalul medical într-o luptă continuă pentru desfășurarea actului medical la standardele europene. Nu calitatea actului medical și priceperea personalului face obiectul acestei discuții, cât infrastructura medicală care susține activitatea desfășurată.

Angajații Spitalului „Elena Doamna”, își doresc o clădire monobloc, cu circuite funcționale. Un obiectiv fezabil consideră aceștia, având în vedere că investiția în echipamente se realizează anual, spitalul fiind pe locul 3 în județul Iași la investițiile realizate în echipamente.

Centrul Regional de Fertilitate, un posibil viitor brand al Spitalului „Elena Doamna”

Proiectul pentru construirea unui Centrul Regional de Fertilitate, în cadrul Spitalului „Elena Doamna”, este unul dintre obiectivele asumate de actuala conducere a spitalului.

Este un proiect implementat pe ambulatoriu spitalului, care nu poate fi finalizat tot din cauza dosarului de retrocedare. Aparatele au fost achiziționate, dar condițiie spitalului nu permit utilizarea acestor echipamente.

Prin acest proiect spitalul își propune să ajute pacienții care au nevoie de serviciile de specialitate oferite de un asemenea Centru de Fertilitate.

Necesitatea înființării unui asemenea obiectiv medical este determinată și de raportorul cerere/ofertă. Din păcate, vârsta din ce în ce mai înaintată la care cuplurile se hotărăsc să aibă copii și condițiile de stres generate de societatea în care trăim generează tot mai multe cazuri de infertilitate. Pe cale de consecință, cererea pentru efectuarea tratamentelor de profil este tot mai ridicată.

Oferta pe acest segment este, cel puțin în Iași, una redusă. Există doar două cabinete medicale care nu reușesc nici pe departe să acopere cererea existentă la acest moment.  

Înființarea unui Centru Regional de Fertilitate ar putea deveni un pilon important în sănătatea din România, conducând treptat inclusiv la dezvoltarea și ulterior creșterea turismului medical în Iași.

Cel mai important aspect ține de faptul că Spitalul „Elena Doamna”, are medici pregătiți pentru înființarea acestui Centru de Fertilitate.

31 de mii de copii născuți pe parcursul celor 16 ani de retrocedare”

Personalul spitalului dar și pacienții au speranța unui final fericit pentru Spitalul de Obstetrică-Ginecologie ”Elena Doamna”.

Situația retrocedării a mobilizat atât medicii cât și conducerea Spitalului de Obstetrică-Ginecologie ”Elena Doamna” în vederea identificării unei rezolvări.

Pacientele continuă să apeleze la serviciile spitalului, în condițiile în care majoritatea nu au de unde să cunoască situația extrem de dificilă cu care se confruntă sub aspect juridic spitalul.

Pe cale de consecință, eventualele reproșuri legate de starea spitalului se îndreaptă desigur către conducerea unității.

Versiunea managerului Gabriel MARTINESCU: ”În țara noastră se poate, sunt bani, dar nu există voință și asumare”

Spitalul „Elena Doamna” este lipsit de orice sprijin consistent, din partea celor care ar putea soluționa dosarul retrocedării. Să fim singura maternitate de 16 ani sub cererea retrocedării, nu încântă pe nimeni. Mergând la ANRP București pentru a întreba de situația în care se află spitalul, directorul ANRP-ului mi-a comunicat că sunt singura persoană care întreabă despre acest dosar în cei 16 ani de suferință a instituției.

Sunt oameni care nu își doresc asumarea unor decizii, pentru a putea reabilita spitalul la normele europene și pentru a putea investi.

Spitalului „Elena Doamna”, împreună cu medicii suferă din cauza situației care din punctul unora nu are soluționare. Trebuie studiat dosarul retrocedării, găsită o rezolvare, pentru a nu ajunge în situația în care decizia finală, ar fi închiderea spitalului.

Centrul de fertilitate este gândit ca un element care să pună Iaşul pe harta ţării, pentru că în zona publică nu există şansă de tratament decât în două oraşe, Cluj şi Bucureşti, restul fiind în mediul privat. 

Spitalul nu duce lipsă de personal, nu duce lipsă de pacienți, dar neinvestit, încep să apară probleme pe care le putem rezolva după o soluționare a dosarului în cauză”, a declarat managerul Spitalului de Obstetrică Ginecologie ”Elena Doamna” Iași, dr. Gabriel MARTINESCU.

“Pacient în IAȘI”

Domeniul sănătății reprezintă o prioritate în viața oricărei comunități! SĂNĂTATEA IEȘEANĂ este cu atât mai importantă cu cât anumite SPITALE din orașul nostru deservesc întreaga REGIUNE a MOLDOVEI.

Proiectarea activităților medicale din spitalele ieșene asupra pacienților din toate județele MOLDOVEI onorează dar, totodată și obligă.

“Pacient în Iași” poate fi un sucevean, vasluian, băcăuan, nemțean, botoșănean sau un ieșean!

Începând din această toamnă, Ziarul “Bună Dimineața Iași” se va alătura eforturilor întreprinse de către toți actorii implicați în vederea ridicării standardelor și practicii medicale din Iași la nivelul așteptărilor pacienților, în conformitate cu normele și prevederile în domeniu, stabilite de Uniunea Europeană.

 

evomag.ro

LĂSAȚI UN MESAJ