10 întrebări privind achiziția spitalului modular mobil de către Consiliul Județean Iaşi, adresate public președintelui Consiliului Județean Iaşi

Consilierii județeni ai PNL Iaşi au transmis ieri( 15.04. -n.r.) un comunicat de presă prin care adresează un set de 10 întrebări președintelui Consiliului Județean Iaşi, Maricel POPA cu privire la Spitalul Mobil care urmează să fie amplasat la Iași.

”Noi, consilierii județeni ai PNL Iaşi, suntem de acord cu proiectul spitalului modular mobil de la Lețcani, dar credem că reușita acestui proiect va depinde foarte mult de profesionalismul celor care se vor ocupa de implementarea lui.

Din acest motiv, ne-am propus să urmărim îndeaproape acest proiect de valoare foarte mare, de aproximativ 18 milioane euro,  fonduri care, în mare parte,  vor fi luate de la alte proiecte de reabilitare a drumurilor județene. Ne dorim ca spitalul mobil să-și îndeplinească cu adevărat scopul propus și să nu devină doar o cheltuială inutilă pe banii ieșenilor.

Până la data de 16 aprilie se află în desfășurare procedura de primire a ofertelor pentru acest spital, care va fi achiziționat prin negociere directă. Achiziția se face prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Euronest, la care sunt membre şase consilii judetene din Moldova. Din păcate, dintre acestea, doar Consiliul Județean Neamț va contribui cu fonduri pentru acest uriaș efort financiar, mai precis cu suma de 3,2 milioane euro”, se arată în comunicatul de presă al PNL Iași.

Cea mai mare parte a plății, respectiv 14,6 milioane euro, va fi achitată de către ieșeni, cu toate că acest spital se dorește a fi unul regional, dedicat combaterii COVid 19

În urma analizei caietului de sarcini și a consultărilor avute cu specialiști în domeniul medical  din cadrul Comisiei de Sănătate a PNL Iaşi, dorim să adresăm în mod public președintelui Euronest, dl. Maricel Popa, și directorului asociației, dna Alina Popa, o serie de întrebări, pentru a clarifica modul de implementare și de operaționalizare a spitalului mobil:

1. De ce nu se specifică ce conțin paturile ATI? Ce tipuri de paturi se dorește a se achiziționa? Vor avea în dotare aparat de ventilație pulmonară, monitor, defibrilator, aparat care previne escarele, electrocardiograf, injectomat și aparat de dializă?

2. Lista de materiale și echipamente precizate drept cerințe minimale prezintă discrepanțe serioase. Am observat cantități nejustificat de mari pentru anumite repere, în paralel cu lipsa unor echipamente și materiale strict necesare în lupta epidemiologică pe care o purtăm. În mai multe cazuri nu este nici măcar definită unitatea de măsură!!! Vom da doar câteva exemple dintr-o listă mai lungă de probleme, pe care le-am identificat în urma unor consultări cu specialiști în domeniu:

  • Lipsesc păturile pentru încălzit pacienții.
  • Numărul nejustificat de mare de 1100 de laringoscoape, când necesarul ar fi de zece ori mai mic, ținând cont de faptul că este nevoie de 8 laringoscoape și 45 de seturi de lame laringoscop la 30 de paturi.
  • Deși măștile chirurgicale apar în lista de materiale, nu se regăsesc specificate deloc viziere, ochelari resterilizabili, combinezoane și cizme de cauciuc.
  • Este prevăzută o singură masă de tratament pentru întreg spitalul, când necesarul ar fi de o masă la patru paturi.
  • Sistemul de comunicații trebuie să fie în mod obligatoriu wireless, nu prin fir, iar un singur router nu va acoperi întreaga suprafață a spitalului și nu va face față la numărul mare de conexiuni. Nu înțelegem rațiunea pentru care intranetul este trecut ca fiind opțional.
  • Lipsesc dotările privind sistemul de supraveghere, care nu trebuie să fie opțional, așa cum e specificat în caietul de sarcini.
  • Nu se regăsesc în listă video-laringoscoape, foarte necesare atunci când sunt probleme la intubare.
  • Nu se regăsesc stativele pentru perfuzii și nici nu se specifică dacă paturile vin cu stative.
  • în dreptul dezinfectanților este trecută doar cifra 10, fără a se specifica unitatea de măsură. Se cer 10 sticle, 10 cutii, 10 litri sau 10 tone?

3. De ce nu este detaliat necesarul de materiale pentru cele două luni de funcționare prevăzute în caietul de sarcini? Cum se calculeaza necesarul de materiale?

4. Cine va lucra în acest spital, ținând cont de faptul că la 6 paturi, pe o tură de opt ore este nevoie de un medic, un asistent și 2-4 infirmiere. De unde se va asigura resursa umană? Aveți un plan concret aprobat de Ministerul Sănătății?

5. Cum se explică faptul că stația de de generare a energiei cu un generator diesel este opțională, când este atât de necesară alimentarea cu energie în cazul unei întreruperi a curentului electric, având nevoie de alimentare electrica non stop la  ventilatoarele și echipamentele de monitorizare a funcțiilor vitale la paturile ATI? Dacă există generator la TransAgropolis, de ce e trecut în caietul de sarcini ca fiind opțional acest echipament? Pentru a oferi furnizorului ocaziaceară mai mulţi bani din facilități opționale?

Consilierii județeni au aprobat proiectul unui spital mobil chirurgical de tip ROL 3, și achiziția se face pentru un spital de tip ROL 2

6. După ce consilierii județeni au aprobat proiectul unui spital mobil chirurgical de tip ROL 3, așa cum este specificat în nota de fundamentare redactată de Euronest, atașată la proiectul de hotărâre privind aprobarea acestei investiții, justificând astfel un anumit buget, acum constatăm că de fapt achiziția se face pentru un spital de tip ROL 2, fără săli de operații echipate cu toate dotările necesare. Cine a luat această decizie a schimbării obiectivului de investiție fără acordul consilierilor județeni? Faptul că dotarea cu săli de operații este acum opțională încurajează menținerea unui preț ridicat.

7. De ce nu este prevăzut în caietul de sarcini un timp maxim de răspuns pentru intervențiile de remediere a problemelor tehnice la echipamentele ofertate, ținând cont de specificul acestui spital?

8. De ce se cere un container pentru camera de radiologie, în mod obligatoriu, dacă aparatul fix de radiologie este opțional?

Conform Legii 111/1996, utilizarea aparatelor de radiologie poate fi făcută doar în urma obținerii unei autorizații de la Comisia Națională pentru ControlulActivitățilorNucleare(CNCAN). Nu se vor respecta normele CNCAN necesare pentru funcționarea unui aparat fix de radiologie într-un container, unde trebuie să existe o protectie de minimum 2 mmm de Pb sau 20-30 cm de beton sau cărămidă cu tencuială baritată.

Este practic imposibil de obținut avizul pentru radiologie fixă într-un container cu pereți din panouri sandwich. În condițiile în care este prevăzut și un aparat de radiologie mobilă, este greu de înțeles ce caută în specificații acest container de radiologie fixă dacă aparatul e opțional. Considerăm că un singur aparat de radiologie mobil este insuficient și că ar fi necesar să fie achiziționate cel puțin două bucăți, cu mențiunea că pe piață nu se mai găsesc aparate de 35KW, așa cum e prins în caietul de sarcini, ceea ce ridică suspiciuni de “aranjament”. Drept urmare, considerăm că o opțiune mult mai bună ar fi achiziționarea a două aparate mobile de radiografie / C-ARM direct digital, cu detector digital wireless, cu specificații care se regasesc la mai mulți producători.

Cine își va asuma administrarea acestui spital?

9. Cine își va asuma administrarea acestui spital? Nu suntem convinși că ISU, așa cum a propus inițial executivul CJ, are experiența și competențele necesare pentru administrarea unui spital cu specific de boli infecțioase, în condițiile în care ei sunt specializati pe intervenții de prim ajutor.

10. Din cauză că specificatiile tehnice sunt extrem de generale în mare parte și nejustificat de specifice în alte cazuri, ne face să credem că se preferă o anumită ofertă servită din timp, dar în același timp nu se știe ce se vrea și nu se știe ce să se ceară. Aceste aspecte ne fac să credem că în alcătuirea caietului de sarcini nu au fost implicați specialiști în terapie intensivă, epidemiologi, fizicieni medicali etc. S-a făcut până acum un plan de management pentru acest spital mobil?

Există un grup de specialiști, board of advisors, care să fi lucrat și să își fi asumat în scris până acum un  plan prin care să se stabilească câți pacienți vor putea fi tratați în acest spital, câți în stare gravă, ce echipamente și materiale sunt necesare, s-au stabilit circuitele epidemiologice și s-au calculat costurile operaționale pe care le presupune? Dacă da, cine sunt ei?

O întrebare suplimentară și poate cea mai importantă. Când va fi operațional acest spital mobil?

Ținând cont că încă sunteți în procedura de primire de oferte, spitalul va fi operațional cel mai devreme în luna iunie, când vârful pandemiei va fi deja depășit, conform prognozelor oficiale. Cât de eficient vor fi cheltuiți banii publici, în condițiile în care spitalul nu va fi pregătit atunci când va fi mai mare nevoie de el? Timpul scurt de punere în funcțiune a fost unul dintre principalele argumente care au justificat acest efort financiar.

Lista de nereguli descoperite de noi în caietul de sarcini este mult mai lungă, dar ne-am oprit doar la cele mai relevante. PNL sprijină proiectul spitalului mobil, dar consideră că este datoria noastră să ne asigurăm că acest demers nu este deturnat de interese și incompetență, cu atât mai mult pentru că achiziția se va face printr-o procedură de negociere directă.

Trecem cu toții printr-o perioadă dificilă, de aceea atitudinea unitară în jurul inițiativelor care fac bine primează în fața intereselor politice. Ultimul lucru pe care ni-l dorim este să vedem că acest proiect se va opri la stadiul de achiziție și va fi folosit doar pentru promovare electorală și nu cu scopul de a salva vieți omenești.

DISTRIBUIȚI
Redactor-Șef al Ziarului Buna Dimineața Iași. Experiență în domeniul administrației publice atât la nivelul instituțiilor publice de pe raza municipiului Iași cât și a UAT-urilor care își desfășoară activitatea la nivel județean! CONTACT: 0771.324.701 email: office.bunadimineataiasi@gmail.com sau office@bunadimineataiasi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ