Share

A fost angajat al teatrelor din Petroșani și Bacău, iar acum este actor și profesor la Buzău. În luna decembrie însă, Adrian Nicolae, în vârstă de 34 de ani, devine cel mai iubit și mai căutat personaj al momentului

Din 2009, tânărul actor a ales să petreacă sărbătorile altfel: să împartă copiilor daruri îmbrăcat în Moș Crăciun și să le spună că vine de la Polul Nord.

Chemat de părinți, de educatoare sau de profesori, Adrian își trage pe el costumul roșu, își drege vocea și intră în pielea personajului. Deghizat ca la carte, copiii nu își dau seama că sub hainele de Moș Crăciun și în spatele bărbii albe se află un tânăr de 34 de ani. Actorul își ia rolul în serios. Glumește cu copiii, le spune povești și le cere să spună poezii sau cântecele înainte de a primi cadourile mult visate.

„Soarta, norocul, m-au îndrumat spre acest lucru”

„Eram în 2009 la Petroșani. O fabrică de bere a anunțat că are nevoie de un Moș Crăciun, pentru că eram mulți actori care voiam să facem asta, am făcut bilețele și am tras la sorți. Eu am picat să fiu Moș Crăciun, iar de atunci fac asta în fiecare an. Merg în casele copiilor, la grădinițe, la școli, la firme, dar am mers și în orfelinate”, spune tânărul actor.

Adrian spune că nu sunt suficiente doar un costum roșu și o barbă ca să fii Moș Crăciun, ci e nevoie de har. Dar mai presus de toate, trebuie să iubești copiii.

„Nu e o meserie! E nevoie de har, e nevoie de improvizație, trebuie să ai răbdarea și capacitatea de a te adapta. Nu vezi numai lucruri frumoase. Vezi și fețe triste, și copii bolnavi, iar lor trebuie să le dai încrederea că va fi bine. Nu ai voie să devii și tu trist în fața lor iar ei să simtă asta. Pe de altă parte, sunt copii pe care nu-i mai bucură nimic, pentru că au de toate și atunci trebuie să faci ceva ca și ei să simtă magia Crăciunului”, spune actorul.

„Nu ești de piatră. Te atinge tot ce vezi” 

Adrian Nicolae spune că cel mai trist este atunci când întâlnește copii cu probleme de sănătate sau micuți uitați în orfelinate: „E o discrepanță enormă între copii. Unii au tot ce-și doresc și nu mai apreciază nimic din ce primesc sau din ce au. Sunt copii care nu au părinți sau copii care-mi spun că au părinții plecați în străinătate și-mi cer să-i aduc acasă, să petreacă mai mult timp cu ei. Nu e ușor să vezi că un copil dintr-un centru de plasament se bucură atunci când primește o banană. Bine că sunt costumat și ei nu văd că am lacrimi în ochi sau că sunt trist!”.

 


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ