Share

Trei jandarmi montani din cadrul postului Parâng şi un împătimit al muntelui au arborat drapelul României pe cel mai înalt vârf din munţii Parâng, astfel că, de Ziua Naţională, tricolorul va flutura pe una dintre cele mai înalte culmi montane din ţară, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Jandarmii montani din cadrul postului din Parâng au iniţiat în urmă cu 5 ani o acţiune prin care anual, de Sfântul Andrei, duc drapelul pe vârful Parângul Mare, la 2519 metri altitudine, pentru ca de Ziua Naţională să fluture la loc de cinste.
1-dec-w”Deşi, în mod obişnuit, jandarmii montani înfruntă muntele şi vremea rea pentru a salva vieţile celor aflaţi în dificultate, de această dată misiunea lor a avut un scop nobil: au urcat pe vârful Parângul Mare pentru ca, de Ziua Naţională, drapelul tricolor să fluture la înălţime”,
spun reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Hunedoara.

Traseul pe care l-au parcurs cei trei jandarmi montani şi tânărul iubitor de drumeţii montane nu a fost deloc unul uşor, din cauza vremii care nu a fost deloc prietenoasă.

„Traseul a fost extrem de dificil, dar efortul a meritat. Sunt mândru că sunt român şi că am putut arbora drapelul naţional deasupra norilor”, a declarat plutonierul major Valentin Szabo, şeful Postului Parâng, unul dintre jandarmii montani care au urcat drapelul pe vârful Parângul Mare.

1-dec

Pe tot parcursul drumeţiei, vântul a bătut puternic, zăpada a fost viscolită şi temperatura înregistrată a fost cu mult sub zero grade Celsius. Efectul de frig a fost amplificat de vântul care sufla cu putere. Traseul de întoarcere, deşi a durat mai puţin, a fost la fel de dificil.

”Totodată, jandarmii montani au dorit ca prin această acţiune să transmită de deasupra norilor un mesaj de suflet militarilor români ‘care ţin steagul sus’ în misiunile internaţionale, precum şi tuturor românilor”,mai spun reprezentanţii IJJ Hunedoara.

Este al patrulea an în care jandarmii montani reuşesc să ducă drapelul naţional pe vârful Parângul Mare. Anul trecut, jandarmii au abandonat misiunea din cauza condiţiilor meteorologice extrem de dificile.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ