Share

Deputatul PSD, Camelia GAVRILĂ a votat la ora 11:00 la Colegiul Național Iași

”Votul este un exercițiu democratic, important și este firesc să o facem, mai ales că este vorba despre alegerea președintelui României. Te gândești la toți cetățenii, la copii, la tineret, la cei vârstnici.

Eu am votat cu gândul că îmi pasă de români. Îmi doresc un președinte căruia să îi pese de prosperitatea țării, de destinul tuturor românilor, indiferent de categoria socială. Ne dorim români care să trăiască bine, într-o țară stabilă, într-o țară predictibilă. Atunci când vorbim de dialogul internațional și de valorile europene la care ne aliniem să existe ca prioritate obțiunea pentru România, pentru valorile și interesele României și apoi negocierea față de valorile și conceptul european.

Publicată de Roxana Apetrea pe Duminică, 10 noiembrie 2019

Ne dorim tineri care să rămână în țară și care să găsească aici posibilitatea de a se împlini ca valori, ca idealuri, ca viață personală și profesională. E un grup complex deoarece atunci când te gândești la președintele României, care este mediator, care trebuie să fie un om al dialogului, al construcției, al înțelegerii, al respectări valorilor democratice te gândești la categoriile care trebuie să primească și starea de bine și respectul și continuitatea unor măsuri sociale concepute bine, și posibilitatea de a rămâne în țară, posibilitatea de a vedea o Românie prosperă” a declarat Deputatul Camelia Gavril

Citeste si   ALERTĂ meteo ANM: Vine gerul în România! Temperatura în județul IAȘI va ajunge la -10 grade

UPDATE ora 11:30 Până la această oră au votat, la Iaşi:

IAŞI
81.990 pe listele permanente
11 462 pe liste suplimentare
93 381 total de votanţi
În județul Iași sunt așteptați la vot 776.011 de cetățeni. 730.524 dintre aceștia au cartea de identitate valabilă. În județul Iași, au fost amenajate 748 de secţii de votare, 247 dintre acestea fiind pe raza municipiului Iași.

Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ