Deputat Silviu MACOVEI: “Vizita oficialilor din Turcia a avut loc în urma întăririi relațiilor bilaterale între România și Turcia, concomitent cu susținerea apropierii Republicii Turcia de Uniunea Europeană”

Ca membru al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Turcia am avut onoarea să fiu prezent la întâlnirea cu delegația Comisiei pentru armonizare cu Uniunea Europeană din Marea Adunare Naţională a Republicii Turcia, condusă de preşedintele comisiei, domnul Mehmet Kasim Gülpınar” a declarat deputatul ieșean Silviu MACOVEI.

La discuţii a participat E.S. doamna Füsun Aramaz, ambasadorul Republicii Turcia în România, precum şi membri ai Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor.

Vizita oficialilor din Turcia a avut loc în urma întăririi relațiilor bilaterale între România și Turcia, concomitent cu susținerea apropierii Republicii Turcia de Uniunea Europeană, a mai precizat social-democratul ieșean.

S-au abordat subiecte legate de parteneriatul strategic România-Turcia, cooperarea economică bilaterală, provocările relaţiilor UE-Turcia, combaterea terorismului, rolul Turciei în gestionarea crizei migraţiei, securitatea energetică, regiunea Balcanilor de Vest.

Alături de colegii mei din Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Turcia am adus în discuție și așteptata vizită pe care o delegație importantă din această țară prietenă o va face la Iași, nu doar în scop diplomatic, ci, mai ales, în scop economic” a conchis Macovei.

LĂSAȚI UN MESAJ