Share

Săptămana trecuta, Primarul Municipiului Iasi l-a atacat direct pe Președintele Republicii Moldova Igor DODON. Pe fondul acestor acuzatii, cotidianul “Buna Dimineata Iasi” a realizat un demers jurnalistic în Parlamentul Republicii Moldova de la Chisinau. 

Am solicitat un punct de vedere din partea unui apropiat al Presedintelui Dodon. Si am primit un raspuns pozitiv. Deputatul moldovean Bogdan Tirdea a acceptat un interviu cu reporterii “Buna Dimineata Iasi”.

Mihai CHIRICA, sare la gâtul Președintelui moldovean Igor DODON. Ce acuzații îi aduce

ReporterDomnule deputat, avem cateva intrebări pentru dumneavoastră legate de recentele aprecieri făcute de Primarul Iașului la adresa Președintelui Republicii Moldova, dl Igor Dodon.

Vă mulțumim că ați răspuns pozitiv invitației de a dialoga cu noi pe câteva teme care privesc deopotrivă Republica Moldova cât și România.

Ne-am adresat dumneavoastră pentru activitățile dumneavoastră analist și comentator politic, respectiv doctor în științe politice și istoric din Republica Moldova.

Amintim cititorilor noștri că din 2014, sunteți și deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

1. Într-un interviu acordat pentru moldnova.eu, dl Mihai Chirica a apreciat că Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon citez “gândește ca islamiștii din ISIS”! Cum comentați?

Bogdan Țirdea: Eu compar fiecare declarație cu anumite probe, adică fiecare declarații trebuie să se bazeze pe niște probe, pe niște fapte concrete sau cel puțin pe niște teze logice. Or, am senzația că dl. primar delirează. Ce are activitatea domnului președinte Dodon care a fost ales de către poporul Republicii Moldova?

Prima dată, poporul a primit posibilitatea în ultimii 16 ani să-și aleagă președintele. Ce are el cu activitatea ISIS? Ce, domnul președinte face acte teroriste? Domnul Dodon a declarat război unor state suverane?

E absurd! Domnul Dodon are ostatici care sunt omorâți în fiecare zi? Domnul Dodon controlează ca și ISiS toate resursele petroliere din Siria, Irak și face contrabandă cu ele? Domnul Dodon a fost declarat de către o coaliție internațională ca fiind pericolul numărul 1 pentru civilizația contemporană sau a pornit să bombardeze Moldova?

Deci, sincer vă spun aceste declarații nici măcar delirante nu sunt și am o senzație că declarațiile nu au fost făcute la o primărie, ci la o casă de nebuni.

Iată, eu am dat 5-6 teze. Poate domnul primar măcar la una dintre aceste teze să confirme că domnul Dodon a fost acuzat sau a făcut vreo activitate pe care le-am enumerat eu acum?

2. Rep.: Fostul Primar de la Chișinau, Dorin Chirtoacă, a câștigat mai multe rânduri de alegeri pentru că cetățenii l-au considerat o tânără speranța și un vector european. A reușit Dorin Chirtoacă să se ridice la așteptările cetățenilor din capitala Moldovei?

B.T.: Domnul primar de Iași ar fi bine să se documenteze nițel în istoria campaniilor electorale din Republica Moldova și inclusiv în alegerile municipale locale.

Citeste si   Marcel Ciolacu speră ca majorarea pensiilor cu 40% să fie votată de PMP, UDMR, Pro România, ALDE și independenți

Vă spun cu toată responsabilitatea că în 2007, domnul Chirtoacă a câștigat pe bune campania electorală având un contracandidat din partea PCRM-ului slab care a trezit anumite reacții de vomă din partea a însuși electoratului comunist.

Nici electoratul comunist nu l-a acceptat atunci pe dl. Iordan, care era contracanditatul lui Chirtoacă.

În 2011, dl. Dorin Chirtoacă a pierdut alegerile municipale în fața lui Igor Dodon. A fost semnat dl. Chirtoacă prin falsificări și fraude masive. Apropo, Vladimir Plahotniuc, în Republica Moldova a fost acuzat și de capturarea statului și de subjugarea justiției și de subjugarea administrației publice locale. Este un partener cu actual PSD, cu conducerea de vârf a PSD-ului din România.

Făcând concluziile acestea și în 2015, dl. Chirtoacă a fost acuzat de fraude electorale masive. Acum, raitingu-l PL-ului în care dl. Chirtoacă este vicepreședinte e de două procente, adică nu are nici o șansă de a trece în parlament acest partid, așa zis unionist și însuși dl. Chirtoacă are un raiting de cinci procente.

Mai mult decât atât, îi aduc aminte domnului primar, că dl. Chirtoacă a fost implicat în scandaluri de corupție de proporții, dar în 2013, 2014 el a repartizat peste 300 de hectoare de pământ din Chișinău care au fost furate de către PL și PCRM, adică, partidul comuniștilor din Moldova.

Valoarea acestor afaceri s-a ridicat atunci la 300 de milioane de euro, prejudicii aduse municipiului Chișinău.

Pe lângă toate acestea, au mai fost o groază de scandaluri de corupție în care dl. primar a fost documentat și acum este arestat și se află în proces judecătoresc. Doar eu m-am adresat de vreo 4-5 ori cu scheme de corupție în care era implicat așa zis primar european.

3. Rep.: Vlad Filat a fost considerat ani la rând un partener de dialog pentru partea română. În ultima perioadă nu s-a mai auzit nimic despre parcursul dumnealui politic. Ce poziție mai ocupă astăzi dl Vlad Filat?

B.T.: Dl. Vlad Filat, cu adevărat a fost declarat o speranță pentru adepții integrării europene și a fost sprijinit puternic de România, de Uniunea Europeană, de doamna Angela Merkel, de vicepreședintele SUA care a venit în Republica Moldova și l-a sprijinit direct.

În  octombrie, anul 2015, Vlad Filat a fost arestat de către partenerul său de guvernare și a fost acuzat inițial de furtul unui miliard de dolari, dar de fapt, a fost condamnat de pentru corupție pasivă, fiindu-i încriminate stoarcerea de mită în valoare de vreo 30 de milioane de dolari.

Citeste si   VIDEO Iohannis, după inaugurarea trenului către aeroport: Din 2016 în 2019 s-a realizat doar 11%. Ne dăm seama care a fost voința politică

Astfel, el a fost condamant și a primit 9 ani de detenție, iar partidul său PLDM, din 23 de deputați, a rămas astăzi doar cu 5 deputați.

Toți deputații au trecut la partidul democrat controlat de Vladimir Plahotniuc. Din momentul în care a fost arestat liderul, soarta PLDM-ului a fost pecetluită, toți liderii partidului au trecut in corpore; vreo 300 de primari, vreo 17, 18 deputați au aderat la PD, fiind dezamăgiți de prestația proastă al lui Vlad Filat, de corupția lui Vlad Filat.

Acei deputați și primari PLDM au fost șantajați, intimidați cu dosare penale, cu ani grei de pușcărie și cu multe alte instrumente ale democrației moldovenești.

4. Rep.: Unchiul Primarului Chirtoacă, este destul de bine cunoscut în România. Proiectul dumnealui politic este în principal bazat pe platforma unionistă. În ce măsură, cetățenii Republicii Moldova mai creditează astăzi eforturile politice ale liberalului Mihai Ghimpu? La ce procent electoral se află Partidul Național Liberal în Republica Moldova?

B.T.: Luați cele mai serioase sondaje din Republica Moldova, unul dintre ele fiind cel din Barometrul de opinie publică care se face deja de vreo 20 de ani și a celor din Fundația de opinie publică.

Toate creditează partidul liberal cu un procent jumătate, nici măcar două procente nu are acest partid. Amintesc cititorilor d-voastră că în parlamentul Republicii Moldova ca să treci pragul, trebuie să ai șase procente.

Astăzi, PL-ul are un procent și jumătate și nu are nici o șansă să nimerească în parlament, după alegerile din 2018. Această teză este confirmată și de rezultatul catastrofal al dl. Mihai Ghimpu care a candidat la alegerile prezindențiale în 2016, atunci a acumulat în jur de un procent sau chiar mai puțin și e vorba de președintele partidului.

Ceea ce ține de alte partide unioniste, gen PNL, care pe bune e un partid unionist, pentru că unionistul e înscris în programa PNL-ului. În programul PL-ului nu există nici o teză despre unirea celor două state, eu nu am văzut așa ceva.

Ei declară, ei manipulează cu ideea de unire, dar nu există nimic scris. În general, sondajele atestă o ușoară creștere a idee unioniste cu Republica Moldova, de la 10 la 17 procente, chiar 20.

5. Rep.: Ce a stat la baza refuzului Președintelui Dodon de semnare a decretului de numire a ministrului Apărării?

B.T.: Argumentul central pe care s-a axat Președintele se baza pe ideea de incompentență a actualului Ministru al Apărării. Îmi aduc aminte că dl. Eugen Sturza în vârstă de 33 de anu nu a făcut serviciul militar, nu are studii militare, nu a paricipat la nici o operațiune militară sau pacificatoare.

Citeste si   Jud. Mehedinți are nevoie de o nouă conducere pentru a implementa proiecte de dezvoltare! Orban: "Este momentul ca și Mehedințiul să aibă o șansă, această șansă trebuie oferită de PNL"

Habar nu are ce este domeniul Apărării și domeniul militar, nelucrând nici măcar în nici o funcție la Ministrul Apărării. El are studii de finanțist, el e specialist la Finanțe.

A lucrat în calitate de consilier la Vlad Filat, tocmai în perioada în care s-a furat milardul de dolari și s-a produs spălarea a 22 de dolari rusești prin băncile  Moldova, iar apoi a lucrat în 2014 ca șef de cabinet la Iurie Dancă, deci un individ suspectat de corupție, fiind acuzat cu probe grele în Uniunea de Cercetători.

Cei din Uniunea de Cercetători au demonstrat că atunci când era și șef de cabinet la Iurie Dancă a primit un salariu de aproximativ 48 de mii de dolari de la Fundația SOROS. Ce-i asta mită? E trădarea intereselor naționale?

Ce-i asta: deserrvirea unor fundații sau unor agenți străini cu informațiile secrete? Pentru ce? Pentru asta a fost propulsat, fapt ce a bulversat întreaga armată, stat major și toți ofițerii din Republica Moldova care s-au simțit umiliți.

6. Rep.: Ultima întrebare: A fost sau nu Președintele Igor Dodon suspendat din funcție Curtea Constituțională de la Chișinău?

Reamintim cititorilor faptul că recent, Curtea Constituțională de la Chișinău a constatat că exista circumstanțe care justifică instituirea interimatului funcției de Președinte al Republicii Moldova în cazul numirii lui Eugen Sturza la funcția de ministru al Apărării. Astfel, urmând a fi numit în funcție interimară, prin decret de președintele Parlamentului, Andrian Candu, sau premierul Pavel Filip.

B.T.: În Republica Moldova, în constituție, se prevede doar ideea de demisie. Președintele fiind ales de popor, poate fi demis de popor pentru trădare de țară, pentru crime foarte grave contra statalității, suveranității, integrității Republicii Moldova.

Curtea Constituțională, fiind formată din 6 judecători, 5 din ei sunt cu cetețănie română, au inventat un nou termen și un nou mecanism care nu există în constituție, un mecanism de suspendare temporală.

Adică, atunci când președintele intră în contadicție cu majoritatea parlamentarilor, acesta se poate adresa Curții Constituționale pentru ca președintele să fie suspendat temporar până când nu se rezolvă problema dată.

De exemplu, dacă președintele nu vrea să numească un ministru sau dacă președintele nu vrea să adopte o lege pe care a adoptat-o majoritatea parlamentarilor, el poate fi suspendat pe câteva ore, iată acest lucru s-a întâmplat cu Igor Dodon până când a fost semnată hotărârea cu Sturza în funcție de ministru și până când Sturza și-a dat jurământul în fața Parlamentului.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ