Share

Secretara, cu rea intentie, nu a trecut amendamentul in procesul verbal stiind foarte bine ca e ilegal ce au facut

Dupa ce s-a elucidat si problema Centrului de batrani, cei de la CJ au plecat, dar nu inainte de a fi intrebat domnul presedinte Maricel Popa daca proiectul de asfaltare Romanesti-Henci ajunge pana in Podu Iloaiei.

Aici domnul Popa a fost diplomat si a mintit ca un politician desavarsit, afirmand ca nu isi aduce aminte, cand putea spune foarte frumos adevarul, asfaltul intre jumatatea Henciului si Podu Iloaiei nu este prins in proiect.

Apoi s-a trecut la votarea procesului verbal al sedintei trecute, opozitia fiind contra deoarece in proces nu a fost trecut amendamentul lor la proiectul de hotarare anterior referitor la scoaterea cladirii spitalului la licitatie.

Atunci iarasi legea a fost incalcata de consilieri, acest proiect fiind scos de sub masa de domnul primar, fara a se respecta in prealabil procedurile legale, si anume dezbaterea lui in comisiile de specialitate.

Secretara, cu rea intentie, nu a trecut amendamentul in procesul verbal stiind foarte bine ca e ilegal ce au facut.

S-a trecut apoi la dezbaterea primului punct de pe ordinea de zi, punct in care edilii vroiau sa faca iarasi o mare ilegalitate, miza fiind piata agro-alimentara centrala.

Domnul primar a depus un proiect de hotarare prin care se anula concesiunea societatii SC Albers Srl, societate care in momenrtul de fata este in insolventa.

Practic se inchidea aceasta piata deoarece singurul act legal in vigoare este chiar acest contract ce obliga ca acel teren sa aiba destinatia piata, anularea acestui contract face ca in viitor acel teren sa ia o cu totul alta destinatie.

Si aici opozitia a sesizat foarte bine rea-intentia, ba mai mult s-a dezvaluit un mic aranjament intre primarul Istrate si lichidator, aranjament care urmarea ca aceasta piata sa fie desfiintata iar acea constructie sa fie cumparata de cineva cu adresa speciala pe bani putini, dar sa vedem care a fost motivul real al acestui proiect de hotarare.

Aceasta piata e de cateva luni scoasa la licitatie de catre lichidator, asta deoarece nu a fost gasit un cumparator care sa dea suma de bani ceruta la licitatie.

Dupa fiecare licitatie aceasta suma scade cu 10 procente, dar saptamana trecuta a fost depusa o oferta de pret din partea unui cumparator, in aceste conditii piata urmand a se vinde si a se redeschide legal.

Insa domnul primar auzind aceasta, a incercat sa impiedice vanzarea ei prin anularea contractului de concesiune, adica terenul nu mai facea parte din licitatie iar cumparatorul nu ar mai fi avut ce sa cumpere decat o cladire ce putea fi oricand demolata de primarie.

Acest act este total ilegal, nu poti anula un contract cu o firma atat timp cat aceasta este in insolventa, ba mai mult cladirea e intabulata, ea fiind obiectul garantiei la un imprumut bancar, asta certifica ca proprietar este SC Albers, iar momentan aceasta propietate va trece automat noului cumparator.

S-a invocat ca e afectat bugetul local deoarece SC Albers nu a platit concesiunea de la intrarea in insolventa, dar tocmai Legea Insolventei da acest drept proprietarului, de a nu plati nimic catre debitori pana nu se ridica insolventa.

Bugetul local a fost insa prejudiciat tot din vina primarului, cand acesta societate a intrat in insolventa avea obligatia sa instiinteze consiliu local si sa sisteze plata concesiunii, toate sumele ce apar ca datorie acum sunt datorita neglijentei sale.

Intr-un cuvant se urmarea si inchiderea singurei piete din comunitate, miza fiind cumpararea acestei piete de un cumparator dinainte stabilit care, daca se anula concesiunea, dupa ce o cumpara pe bani putini, putea sa dea o cu totul alta destinatie.

Acest proiect insa nu a trecut cu toate ca toti consilierii puterii avusese sarcina sa voteze acest proiect, trei din ei s-au abtinut si foarte bine au facut, era o ilegalitate daca ar fi votat asa ceva.

Bineinteles dupa sedinta spiritele s-au incins intre cei de la putere, primarul si vicele fiind profund nemultumiti ca stimatii consilierii nu mai asculta, de fapt o parte din ei.

O sedinta in care s-a discutat de inchiderea SMURD-ului, inchiderea Centrului de Batrani si despre inchiderea pietei, suna urat dar din pacate asta e tristul adevar

Urmaresc doar sa distruga, sa-si faca mersurile de a pune mana pe terenurile centrale si de a elimina concurenta.

Asta nu mai are nicio legatura cu a administra un oras si mai degraba cu a distruge un oras, cum se vor termina toate astea vom vedea, dar nu e bine deloc sa stiti.

Mai fac un apel catre primar, vice si cei de la putere, postati filmarea sedintei, contraziceti-ma daca puteti, va rog eu asta, va rog sa demonstrati ca mint postand filmarea.

Stiti foarte bine ca nu mint dar aveti totusi obligatia sa aratati cetatenilor cu ce va ocupati voi prin consiliu, aveti obligatia asta, puneti capat minciunilor si ilegalitatilor si treceti la treaba.
Daca nu puteti dati-va demisia, nu ne faceti atata rau, lasati pe alti care poate vor si pot sa faca ceva.
Cu stima !!!


Share
Citeste si   Lansarea proiectului „Centrul de Inovare şi Transfer Tehnologic – CITT MAVIS”
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ