ideall.ro

Un deţinut din Penitenciarul Oradea s-a spânzurat

Un deţinut de 24 de ani, din Sălaj, încarcerat în Penitenciarul Oradea pentru viol, a decedat marţi, 12 martie, după ce cu trei zile în urmă a încercat să se sinucidă prin spânzurare, scrie Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Oradea, Adina Bârda, tânărul de 24 de ani era închis din 2014 în Penitenciarul Oradea pentru viol, având o condamnare de 14 ani şi jumătate de închisoare.

Tânărul, care urma să împlinească 24 de ani, era considerat un deţinut docil şi serios, fiind repartizat în regim închis şi desfăşura activităţi productive în calitate de brigadier (şef punct de lucru) la un atelier de confecţii pantofi. El a solicitat să meargă în magazia în care se depozitau materialele de lucru, pentru a aduce cele necesare pentru cusutul feţelor de încălţăminte.

sensodays.ro

“Pentru că trecuseră deja 15 minute şi agentul a constatat că deţinutul nu se mai întoarce, acesta din urmă s-a deplasat să vadă ce s-a întâmplat. L-a găsit spânzurat de ţeava de încălzire, cu aţă cerată, care era folosită la pantofi. Imediat i s-au aplicat manevre de resuscitare de către asistentul medical, fiind apelat în acelaşi timp şi serviciul unic 112. Ambulanţa a venit în cinci minute, echipajul i-a continuat resuscitarea, deţinutul a fost stabilizat şi escortat la Spitalul Judeţean. În data de 12, a decedat,” a precizat Adina Bîrda.

babyliss-romania.ro

LĂSAȚI UN MESAJ