Diana Cimpoeșu: „Oamenii visează să fie membrii ai echipei  UPU SMURD”

Săptămâna aceasta, în cadrul rubricii Pacient în Iași, am ajuns la SMURD Iași pentru a discuta despre proiectele desfășurate în cadrul acestei unități medicale împreună cu doamna Diana CIMPOEȘU.

Diana CIMPOEȘU este medic-şef al Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean „Sfântul Spiridon“ din Iaşi,  coordonator SMURD Iaşi și Profesor universitar în cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” Iași. 

Reporter: Ce proiecte au fost desfășurate în cadrul SMURD Iași în anul 2019?

Diana CIMPOEȘU: Unitatea de primiri urgență și SMURD Iași   este o secție clinică cu prelungire în prespital care a avut și în acest an, parte de multe împliniri.

Până în acest moment spitalul nostru a primit peste 90.000 de pacienți cu diferite diagnostice. Toți aceștia au fost tratați atât în urgențe cât și prespital.

Ce am implementat în anul 2019 au fost ambulanțele pe care le-am primit prin programul desfășurat de Ministerul Afacerilor Interne împreună cu Ministerul Sănătății, ambulanțe noi pentru terapie intensivă și pentru echipajele de prim-ajutor.

Echipamentele primite prin programul Băncii Mondiale UPU Iași și mă refer aici la monitoare, echipamente de ventilație mecanică, tărgi.

Diana Cimpoeșu: „Oamenii visează să fie membrii ai echipei  UPU SMURD”

Alte proiecte au avut ca scop creșterea echipei, iar din 2019 avem trei specialiști noi, medici, asistenți cu studii superioare și infirmieri care s-au alăturat echipei noastre.

Dacă în România se spune că nu avem medici, la noi concurența a fost de trei pe un loc, iar la asistență a fost de 18 pe un loc.

Rep: Care sunt la momentul actual prioritățile serviciului de urgență Iași?

Diana Cimpoeșu: ”În premieră fac parte din Colectivul Mondial de Autori care va elabora Ghidurile de Resuscitare în 2020”

D.C: Ne dorim să menținem un sistem ridicat la UPU Smurd Iași. Vrem să creștem în permanent și să oferim un sistem de calitate.

În premieră fac parte din ”Colectivul Mondial de Autori” care va elabora ”Ghidurile de Resuscitare în 2020„. Va fi pentru prima oară o prezență românească care participă și este o onoare să fac parte din aceasta echipă. Am lansat și o nouă carte și asta face parte din strategia noastră.

Dorim să continuăm și anul acesta, să creștem echipa și să creștem dotările.

Proiecte pe care le avem în permanență sunt: telemedicina din prespital unde activeaza medicul de la SMURD. Dorim să continuăm și să reușim să avem pacienți mulțumiți și să nu mai existe cazuri în care oamenii să fie nemulțumiți de o intervenție întârziată.

Diana Cimpoeșu: „Vrem să reușim o acoperire mai bună a Iașului în 2020, când vom sărbători 15 ani de SMURD și 20 de ani de UPU Iași„

Rep: Care sunt urgențele cu care v-ați confruntat cel mai des în 2019?

D.C: Pe de o parte sunt urgențele cardiovasculare cu care ne confruntăm cel mai des. Din păcate există în continuare situații foarte grave care ar putea fi prevenite înainte de a deveni urgențe.

Diana Cimpoeșu: ”Încercăm să scădem mortalitatea prin intervenții rapide și cât mai benefice pacientului”

Pe de altă parte urgențele traumatice care provin din accidentele rutiere și agresiuni, sunt destul de întâlnite. Urgențe au la bază consumul excesiv de alcool sau lipsa de educație și cum îmi place mie să spun deseori, lipsa de educație este unul din principalele motive ale acestor situații.

Oamenii ar trebui educați și să fie conștienți că într-o situație de conflict, comunicarea este soluția și asta îmi doresc și pentru UPU Iași, să îmbunătățesc comunicarea între cadrele medicale și pacienți.

Rep: Cum vedeți situația spitalelor ieșene și cum considerați că fac față situațiilor de urgență?

Diana Cimpoeșu: ”Vom continua să sperăm în 2020 la Spitalul Regional”

D.C: Situația spitalelor ieșene este așa cum a moștenit-o, una destul de complicată. Vom continua să sperăm în 2020 la Spitalul Regional.

Spitalele ieșene trebuie să aibă în zona lor de urgență, echipe care se lucreze împreună și cred că acest lucru se poate face și cu Spitalul Regional. Până atunci trebuie să reușim să comunicăm între noi.

Pacientul are nevoie de foarte multe consultări, din acest motiv este necesară această mișcare la diferite instituții medicale pentru realizarea unui tratament. În acest context menționat că nu agreez cuvântul ”plimbare” și văd un om care are nevoie de mai multe resurse medicale pe care  încercăm să le asigurăm. Este un efort pentru ambulanță și pentru partea de prespital, dar pacientul este în centrul atenției noastre și mai tot timpul reușim să îi oferim ce are nevoie.

Rep: Mai aveți și alte proiecte pentru 2020 pe care nu le-ați enumerat?

Diana Cimpoeșu: Cred că va fi maratonul resuscitării pe care SMURD o plănuiește pentru aprilie 2020 la Iași, dedicată cetățenilor pentru eventualele urgențe cu care ne întâlnim”

D.C: Avem câteva proiecte de cercetare și vrem să implementam niște tehnologii noi cum ar fi utilizarea oxigenării extracorporale și  resuscitarea cardio pulmonară.

Foarte multe proiecte pe care le-am câștigat în 2019, dorim să le implementăm în 2020, deoarece ne dorim să putem avea și echipamentele respective care sunt incluse în aceste proiecte.

Cred că va fi maratonul resuscitării pe care SMURD o plănuiește pentru aprilie 2020 la Iași, dedicată cetățenilor pentru eventualele urgențe cu care ne întâlnim.

Rep: Vă mulțumim pentru amabilitatea de a răspunde întrebărilor adresate și vă urăm mult success în continuare!

Citeste si   Liviu ANTONESEI: ”Un mic pas ÎNAPOI, unul mare înainte în zona TRANSPARENȚEI”