Share

Comandant Moraru Aurelian: ”Din punctul meu de vedere, nu există o onoare mai mare decât ca la apogeul carierei mele să pot spune că am condus un spital militar”

Săptămâna aceasta, în cadrul rubricii Pacient în Iași, am ajuns la Spitalul Clinic Militar de Urgență “Dr. Iacob Czihac” Iași pentru a discuta despre proiectele desfășurate în cadrul acestei unități militare medicale împreună cu Comandantul Aurelian Corneliu MORARU.

REP: Spitalul Clinic Militar de Urgență “Dr. Iacob Czihac” Iași este o instituție bogată în istorie. Cu peste 180 ani de experiență în tratarea bolnavilor, spitalul este una dintre cele mai vechi instituții medicale din regiunea Moldovei. Cum ați caracteriza această perioadă de existență a Spitalului Militar în raport cu evoluția și istoria Iașiului?

Comandant Moraru Aurelian: Documente din Arhivele militare atestă că „Spitalul Militar C. 4 A. a fost înființat în ziua de 4 Noiembrie 1832 din ordinul Vicepreședinte General Cavaler Mirhovivi No. 4194”, deși a funcționat încă din vara anului 1831.

R: Ne puteți face o scurtă descriere a transformărilor prin care a trecut spitalul în ultimii ani?

M.A: Din anul 1832 când a fost înființat și până în prezent spitalul a trecut prin mai multe etape de dezvoltare. În momentul de față suntem un spital cu 45 medici care deservesc între 20-25 specializări medicale, pentru un număr de 190 paturi spitalizare de zi.

Printre investițiile importante realizate în 2019 se numără:

  • achiziționarea unui aparat de radiologie, radiografie și radiodiagnostic în luna ianuarie;
  • în luna martie a intrat în vigoarea un nou stat de organizare ce include, printre altele, o structură medicală operațională de Rol 2;
  • în luna septembrie, în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa și Brigada 15 Mecanizată “Podu Înalt” au fost organizate școlile de vară “Medicina cu resurse limitate”;
  • în luna octombrie s-a desfășurat încadrarea medicilor cu integrare clinică în secțiile medicale, chirurgie și chirurgie buco-maxilo-facială;
  • în luna noiembrie a fost instalat și dat în folosință un nou RMN;
  • în luna decembrie a fost dat în folosință pavilionul medical, a fost relocată secției medicală și reorganizate liniile de gardă permanentă pe specialitatea ATI.
Citeste si   (P) MARICEL POPA, președintele PSD IAȘI și candidat la Senat: „MODERNIZAREA infrastructurii rutiere a fost o PRIORITATE pentru administrația SOCIAL-DEMOCRATĂ!”

R: Care a fost bugetul instituției pentru anul 2019 și cum s-a realizat execuția bugetară?

M.A: Anul acesta pe 31 noiembrie am avut o execuție bugetară de 78%, urmând ca în luna decembrie să ajungem undeva la 90-92%, un lucru foarte bun pentru evaluarea managementului instituției. În anul 2019 bugetul instituției a fost de 72.988 mii lei.

R: Ce proiecte derulează în prezent Spitalul Militar de Urgență “Dr. Iacob Czihac” Iași și care sunt prioritățile pentru anul 2020?

M.A: Doresc să menționez proiectele de investiții derulate începând cu anul 2017 în special, proiectul de branșare a rețelei de încălzire și apă caldă pe care societatea comercială VEOLIA l-a realizat în beneficiul nostru.

Spitalul a fost inclus în proiectul municipalități “Copoul Verde”, lucru care ne permite, pe de o parte, să avem acces la sistemul centralizat de încălzire și apă caldă produsă în condiții ecologice, fără pierderi, iar pe de alta parte ne permite să avem opțiuni în ceea ce privește gestionarea cât mai eficientă a resurselor financiare puse la dispoziție.

Conform analizelor prezentate la nivelul comitetului director încălzirea centralizată ne permite o reducere a costurile cu până la 50%.

De asemenea printre proiectele de investiți aflate în derulare, prin programele multianuale se numără:

  • reabilitarea structurală și funcțională a pavilionului Bș;
  • înființarea unei săli de operații politrauma cu reamenajare și modernizare bloc operator;
  • lucrări de realizare/reabilitare a sistemelor/rețelelor de utilități în cazarma 756 Iași (asigurarea rezervei de apă de consum pentru trei zile și a rezervei de incendiu, realizarea unei rețele de alimentare cu apă potabilă/hidranți interiori-exteriori).
Citeste si   (P) MARICEL POPA, președintele PSD IAȘI: „IAȘUL a fost CĂLCAT în picioare de guvernul LIBERAL!”

R: Cum faceți față fluxului zilnic de pacienți? Aveți cadre medicale detașate în teatrele de conflict în care Armata Română desfășoară operațiuni militare?

M.A: Suntem un spital care are 190 de paturi spitalizarea continua și zece paturi spitalizare de zi. Zilnic ne trec pragul peste 200 de pacienți, ceea ce conduce la aproximativ 11000 pacienți internați într-un an și peste 36000 pacienți consultați în ambulatoriu de specialitate.

Anual în laboratoarele spitalului sunt efectuate aproximativ 400.000 de investigații paraclinice (analize medicale, radiologice și anatomie patologică).

Pentru a gestiona fluxul mare de pacienți folosim atât sistemul de programări telefonice, online sau prin intermediul platformei romedic.ro. De asemenea, prin intermediul sistemului informatic implementat s-a redus timpul necesar accesării istoricului pacientului și a informațiilor medicale

În fiecare an răspundem solicitărilor MApN de a participa la misiuni internaționale, în funcție de nevoi, specialitățile medicale solicitate. Anul acesta spitalul nostru a contribuit cu doi subofițeri sanitari la constituirea detașamentelor medicale care au participat în teatrul de operații Afganistan. Avem în pregătire pentru anul viitor contribuirea, cu un medic specialist, la misiunea din Mali.

R: Doamnă doctor Floria, ce ne puteți spune despre această reușită a Spitalul Militar din Iași?

Floria Mariana: Sunt foarte încântată de faptul că de două luni fac parte din colectivul clinicii medicale a Spitalului Militar de Urgență “Dr. Iacob Czihac” Iași. Din punct de vedere clinic, studenții găsesc tot ceea ce își poate dori un medic pentru desfășurarea actului medical. Spitalul este dotat la cele mai înalte standarde, astfel încât ne permite să folosim în beneficiul pacienților toată pregătirea de care am beneficiat în afara țării.

Citeste si   Argumentele de LEGALITATE acuza deciziile CONDUCERII Institutului SOCOLA (partea II)

Din perspectivă universitară sunt foarte încântată deoarece rezidenții cu care lucrez au acum posibilitatea de a fi foarte bine pregătiți. Decizia Ministerului Sănătății este foarte bine venită întrucât sunt absolut convinsă că și celelalte spitale militare din țară pot oferi o foarte bună pregătire rezidenților.

R: Ce înseamnă pentru dumneavoastră să conduceți o instituție de o asemenea importanță pentru armata română și pentru sistemul medical ieșean?

  1. A: Din punctul meu de vedere, nu există o onoare mai mare decât ca la apogeul carierei mele să pot spune că am condus un spital militar. În egală măsură, această funcție reprezintă o provocare. Zi de zi, cu ajutorul echipei, încerc să răspund provocărilor pe care le primesc atât din interior, cât și din exteriorul instituției.

R: Ce mesaj  transmiteți tinerilor care doresc să urmeze o carieră în medicină?

Florian Mariana: În primul rând trebuie să îți dorești foarte mult să devii medic, să ai o pregătire foarte bună și să fii om. O mare parte din tratamentul pe care îl oferim pacienților constă în discuții și în capacitatea de a vindeca nu doar afecțiunea fizică, ci și partea sufletească. Viitorii medici trebuie să dea dovadă de dăruire și să fie dispuși la sacrificii. Dacă îți place meseria și ai o pregătire bună, satisfacțiile nu vor întârzia să apară.

Moraru Aurelian: Invit tinerii să înțeleagă că în această ramură actul medical se îmbină foarte mult cu actul militar și adeseori haina medicală se apropie de cea militară. Nu există bucurie mai mare decât ca la sfârșitul pregătirii profesionale să poți depune jurământul pentru credința patriei tale și totodată, jurământul lui Hippocrate.

 


Share
DISTRIBUIȚI
Redactor-Șef al Ziarului Buna Dimineața Iași. Experiență în domeniul administrației publice atât la nivelul instituțiilor publice de pe raza municipiului Iași cât și a UAT-urilor care își desfășoară activitatea la nivel județean! CONTACT: 0771.324.701 email: office.bunadimineataiasi@gmail.com sau office@bunadimineataiasi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ