Share

Carmen Dorobăț (Spitalul de Boli Infecțioase Iași) trage un semnal de alarmă privind respectarea normelor de protecție împotrivă noului Coronavirus. Acest lucru se întâmplă după ce, de mai bine de o săptămână avem înregistrate cazuri în număr aproape egal cu cele din starea de urgență.

” Într-adevăr, acum o săptămână ne aflam la nivelul țării pe o pantă lent descendentă. În ultimile zile am văzut un număr ridicat de cazuri și iată că din nou, astăzi, peste 300 de noi cazuri de îmbolnăviri se înregistrează. Deci este un număr constant și crescut. Funcționăm la capacitate aproape maximă, am mai transferat pacienți cu forme ușoaresau asimptomatici spre colegii de la Spiralul CFR, sperând că în acest fel vom putea să asiguam locuri libere pentru pacienții confirmați pentru acest weekend.

Trebuie să subliniez faptul că și la terapie intensivă avem ocupate 8 locuri din 9, astfel că vom apela la colegii ATI-ști de la Spitalul de Neurochirurgie care au acea zonă special amenajată. Să speram că, având în vedere aceste cifre și acest semn de exclamație pe care l-au atras medicii din spitalele mari ale acestei tari, vor înțelege cetățenii să respecte măsurile de prevenție, adică purtarea măștii în spații închise, spălatul pe mâini cu apa și săpun și păstrarea distantei sociale. Carmen Dorobăț, Manager Spitalul de Boli Infecțioase Iași.

 

“Suntem ocupați la maximum”

Aceste lucruri sunt de importanță capitală în ceea ce privește protejarea sănătății noastre. Iată că ne aflam din nou într-un moment în care suntem ocupați la maximum și în aceste condiții toți ar trebui să se gândească că trebuie să existe loc în spital.

Trebuie să avem timpul necesar spre a ne organiza administrativ, pentru că medical avem experiență, știm cum să orientăm terapiile pe care le avem la dispozițe. Sper că oamenii ne ascultă și sper ca luni să avem un număr mai mic de îmbolnăviri și la nivelul județului și la nivelul țării. ” Carmen Dorobăț, Manager al Spitalul de Boli Infecțioase Iași


Share
Citeste si   Argumentele de LEGALITATE acuza deciziile CONDUCERII Institutului SOCOLA (partea I)
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ