Share

Potrivit reprezentanților Prefecturii Dolj, forţele de ordine au continuat, ieri, desfăşurarea de activităţi în vederea asigurării respectării normelor legale aflate în vigoare pe perioada stării de alertă.

Astfel, poliţiştii doljeni au verificat peste 3.500 de persoane şi aproximativ 70 de societăţi comerciale cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse în această perioadă, obiectivul urmărit fiind siguranța cetățenilor.

Citeste si   Chinezii ar fi descoperit coronavirusul acum 7 ani şi l-au ţinut într-un laborator. Teoria care a șocat

„În urma activităţilor de verificare a persoanelor faţă de care a fost dispusă măsura izolării la domiciliu, poliţiştii doljeni au identificat șase persoane care au părăsit locuinţa, deşi se aflau în izolare. Persoanele în cauză au fost plasate în carantină insituţionalizată şi au fost sancţionate contravenţional,

 » citește mai departe


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ