Diplomaţi acreditaţi la Bucureşti au venit la Ambasada Suediei să o susţină pe şefa DNA. Kovesi: „Încercările de intimidare şi hărţuire nu au succes”

0
Share

Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), a fost decorată, astăzi, de ambasadorul Suediei, cu titlul de Comandor al Ordinului Steaua Polară, conferit de regele Suediei pentru lupta împotriva corupţiei din România.

Titlul i-a fost înmânat Laurei Kovesi de către ambasadorul Suediei la Bucureşti, Anneli Lindahl Kenny, în prezenţa ambasadorului Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm, precum şi a mai multor ambasadori ai unor state din Uniunea Europeană, ministrul Justiţiei, Raluca Prună, preşedintele CSM, Mircea Aron, a reprezentanţilor DNA şi ai altor instituţii şi ONG-uri din România care luptă împotriva corupţiei.

La eveniment au fost prezenţi ambasadorii din  Danemarca, Finlanda, Germania, Slovenia, Slovaciei, Norvegia, Estonia, Republicii Cehe şi Croaţia. Ambasadele din Polonia şi Canada au fost reprezentantate la decernarea acestui titlu.

„Suedia constituie pentru noi un model de urmat”

Procurorul-şef DNA a mulţumit Majestăţii Sale Regele Suediei şi ambasadoarei.  „Ambasada Suediei la Bucureşti are o contribuţie constantă în vederea dezvoltării reformelor din justiţie şi sprijină consolidarea luptei anticorupţie în România. Când vorbim de instrumente în combaterea corupţiei Suedia constituie pentru noi un model de urmat”, a  declarat Kovesi.

Alte declaraţii făcute de şefa DNA:

  • „Lipsa imunităţilor, lipsa privilegiilor speciale, transparenţa autorităţilor în cheltuirea banului public, principii  de 200 de ani ale Constituţiei suedeze,  sunt  demne de a fi însuşite şi de ţara noastră;”
  • „Este profund onorant pentru mine ca eforturile făcute de DNA în lupta cu corupţia să fie apreciate de ţara dvs”;
  • „Decoraţia reprezintă pentru mine recunoaşterea efortului constant”;
  • „Recunoaşterea profesionalismului şi corectitudinii colegilor din DNA în lupta împotriva corupţiei la nivel înalt”. 

Procurorul /şef DNA a aexplicat că: „Toate presiunile, toate încercările de intimidare şi hărţuire în plan profesional sau personal nu au succes. Noi continuăm munca noastră la fel de consecvent şi hotărât! În momentele noastre de cumpănă suntem susţinuţi.  Mulţi oameni ne încurajează şi ne ajută să continuăm activitatea, indiferent de provocări. În spatele eforturilor DNA  se află munca şi curajul unor oameni. Şi aceasta este o ocazie în care aş vrea să remarc calitatea umană şi profesională a colegilor din DNA”.

Şefa DNA a arătat că munca procurorilor îi nelinişteşte pe mulţi care se credeau de neatins. „Şi îi deranjează pe cei care vor să folosească instituţiile statului în interes personal. Este evident că încă mai avem provocări de trecut dar noi vom continuă investigaţiile. Mulţumesc tuturor celor care sunteţi alături de noi. Sprijinul acordat reprezintă suportul care ne dă curajul să continuăm”, a conchis Laura Codruţa Kovesi.

„O recunoaştere a României şi a poporului său” Laura Codruţa Kövesi, actualul procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a fost distinsă cu titlul de Comandor al Ordinului Steaua Polară de către regele Suediei, Majestatea Sa, Carl Gustav XVI, drept recunoaştere pentru ”lupta susţinută şi curajoasă împotriva corupţiei din România, care constituie paşi importanţi spre îmbunătăţirea transparenţei şi a statului de drept în România”. Procurorul-şef al DNA,

Laura Codruţa Kovesi, a fost decorat, la Ambasada Suediei,  cu Ordinul Steaua Polară, pentru lupta împotriva corupţiei

Sursa: adevarul.ro


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ