Share

 

Fenomenul fugarilor condamnați. Cum oferă protecție statul paralel fugarilor penali

„Fenomenul de a avea fugari care sunt condamnați este normal, într-o anumită măsură, destul de greu de controlat. (…) Povestea fugarilor nu e unitară. Știu situații de oameni condamnați în România și care sunt în afara țării, i-am întâlnit. Unii beneficiază de clemența statelor respective. Interpolul știe că e acolo (…), s-au cerut documente din dosarele lor pentru extrădare, și în nu puține cazuri organele de justitie de acolo, cu efect asupra Interpolului, protejează anumiti oameni. 

Justiția trebuie să fie just făcută. Am avut perioada protocoalelor în care, în dorința de a face ordine, ne-am incalcat propriile reguli. S-au făcut dosare, au fost condamnați oameni. Oameni au fost condamnati definitivi, foarte multi poate au fost vinovati, dar modul in care s-au instrumentat dosarel, prezentat probele, in care s-au transmis documente, cereri din partea statului român a fost atat de deficitar incat o parte dintre acesti oameni sunt practic protejati acolo unde sunt. Vă spun un adevăr. (…) Apar situații complexe in care, se pare, ca hiba este tot in curtea noastră, în unele cazuri, în unele situații. (…) Exista cu siguranță dosare instrumentate corect, judecate corect, care condamnă oameni, iar oamenii reușesc să fugă. Acei fugari trebuie prinși și aduși înapoi.

Sunt însă dosare instrumentate într-un anumit fel, s-a făcut judecata într-un anumit fel și când au ajuns dosarele în ochii străinilor, când  s-au trimis anumite documente de la  Ministerul Justiției n-au convins autorități din țări democratice ca acel om a fost condamnat pe drept, cu un proces just, cu probe juste si ca trebuie sa fie dat inapoi. Pur si simplu sunt protejați. Sunt in Cehia, Italia, SUA, Dubai…”, a explicat Dorin Iacob.

Citeste si   Dumitru Dragomir NU poate fi consilier general! Magistratii i-au invalidat mandatul! Cine sunt ceilalți aleși în Consiliul General al Capitalei

 „În Europa nu se permite fuga condamnatilor, dar noi am ajuns sa furnizam suspiciune in legatura cu actul de justiție. La un moment dat, statul paralel a inceput sa se interpună chiar in justitie, în regulile de drept. Poate și din dorința de a face curățenie, s-a pripit, a lucrat neprofesionist, a instrumentat probe neprofesionist, poate chiar falsificate sau trase de păr. S-au obtinut condamnari în România definitive si organisme din alte tari, fie si europene, au gasit de cuviință ca pe cetateanul respectiv să-l protejeze, si e cazul si unor cetateni romani si unor cetățeni străini care au fost condamnați. (…)

Cu libertatea unui om, cu viata unui om, justitia trebuia sa fie justa, trebuie facuta de statul de drept, nu cu razbunare, nu cu joc politic. Oamenii pot specula, cei care au facut fapte cu prejudicii… pot sa speculeze modul neprofesionist, instrumentele cu care au fost judecati lăsând statul de drept deoparte, lăsând statul paralel să facă acest lucru. Justitia trebuie facuta just, profesionist, nu cu mediocritate sau cu tradare”, a mai spus Dorin Iacob.

Oamenii lui Soros, infiltrați în structurile statului – Sunt adevărații arhitecți ai statului paralel? 

„Am fost implicat personal in a o cunoaste pe Renate Weber si de a o recomanda dlui Basescu. Am identificat-o personal pe dna Macovei ca fiind unul dintre cei care au creat posibilitatea ca statul paralel sa fie o justitie controlata, de a face dosare. (…) Și eu am beneficiat de a fi etichetat ca fiind omul lu, omul lui … La inceputul anului 90, aceste structuri, organizatii s-au infiltrat in România. Sunt convins ca si structurile dlui Soros au beneficiat de atentia statului nostru, insa noi am primit beneficiul democratiei si know-how-ul democratiei pe care unii ne-au dat-o gata formata”, a relatat Dorin Iacob, miercuri, la Realitatea PLUS. 

Citeste si   Votul prin corespondență pentru Diaspora, trei zile pentru înregistrare. Număr record de români înscriși

„În această listă a lui Soros sunt oameni cu abordari diferite in viata romaneasca, se aseamana ca fiind cu simpatii pentru partidele de drepta, poate vine din faptul ca au fost facuti sa vada altfel lucrurile de la inceputul anilor 90, cand Iliescu castiga alegerile cu 70%. Multi dintre ei erau tineri, intelectuali, care au beneficiat de burse, programe care poate i-au facut sa gandeasca diferit, ceea ce nu e rau.

Sunt posibile folosirea unor oameni, <> , chiar nici nu stiu ce fac, nu se intampla cu toti, dar este posibil.

Dna Sandra Pralong, fosta consiliera a lui Emil Constantinescu, un om echilibrat. Am fost implicat in 1992 intr-o incercare care a esuat de a-l aduce pe Mihai Botez prim- ministru, era cetatean american. Noi eram singurii in urma, Ungaria, Bulgaria erau in față… Am fost cativa oameni care au dorit sa fie adus un cetatean american de origine romana care erau in cercuri speciale in SUA. Lituania a facut asemenea lucruri, să-și aduca oamenii sa sfinteasca locul. (…)

Dna Renate Weber, consiliera președintelui Basescu, dar nu a stat mult, a avut propria expertiza. Dl Pleșu zicea <> cand vedea o doamna blonda… Sunt politologi de marca. Alin Teodorescu, apropiat de Adrian Năstase… E bine sa vorbim de aceste lucruri cu relaxare, nu sa le amestecam in tot felul de conspitaratii, ca nu ne face bine. A fi omul lui Soros sau al lui Iosif Constantin Drăgan. (…) Daca unul dintre ei ajunge in varful statului, merge pe lângă lege si se duce in grupulete care iau interesul national pe persoana fizica si zice el ce e bine si ce nu, si sa influenteze tenebros ce e in viata publica.

Ei au schimbat România si cu voia noastra, noi ne-am dus sa votam in 2004 impotriva lui Adrian Năstase, pentru Traian Băsescu, dar intr-un mod pregatit natural de organizatiile dlui Soros in România, si publicul a votat. Coalitia pentru un parlament curat nu au fost tenebrosi, au venit si au spus, nu inseamna ca este un stat paralel. Dna Renate Weber, care erau unul din varfurile…, acum e departe de colegii ei, cred ca e o doamna cu multa personalitate care gandeste si face lucrurile cum crede.

Citeste si   Klaus Iohannis, despre organizarea alegerilor parlamentare pe 6 decembrie: ”Guvernul și autoritățile locale gestionează acest proces”

Nu as pune o anatema. Sunt lucruri sensibile, dar sunt gestionabile”, a mai spus Dorin Iacob, la „Culisele statului paralel”, la Realitatea PLUS.

Despre votul la alegerile locale de duminică, 27 septembrie, Dorin Iacob a comentat că „în ultimii ani nu prea ni s-a dat sa alegem, ni s-a dat sa culegem ce cade din pom mai mult. Mă uit la campanie: ură, intoleranță, injurii, parșivenie, minciună…”

Pensiile speciale, un subiect tabu pentru politicieni 

„Sunt multe aberații în modul în care au fost făcute și aplica legile. Eu cunosc mult mai bine situația pensiilor militarilor. Nu e o pensie specială, e o pensie de stat, corect gândită. (…) S-a dat o ordonanță de Guvernul Ciolos. S-au grăbit. Chiar OUG 57 a creat chestiuni stranii. Chiar și DNA intervine, vizavi de ancheta de la Jandarmerie (ancheta DNA după ce șeful Jandarmeriei – Bogdan Enescu – și-ar fi pontat ore suplimentare – n.red.). Se lasă la latitudinea unor șefi vremelnici sa-si ajute secretara, șoferul să iasă la o  pensie mai mare. (…) Poate iesi un sofer la aceeasi pensie cu un colonel cu vechime si serviciu real. (…) Fii de generali pusi pe post de gură-cască, impinsi la pensii mari…”, a spus Dorin Iacob despre problemele pe care le creează pensiile speciale, la Realitatea PLUS.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ