Share

Mirel Palada a fost prins, aseară, pe o stradă din sectorul 2 al Capitalei, în timpul unui control de rutină, conducând sub influența băuturilor alcoolice.

Potrivit polițiștilor, în momentul în care a fost legitimat, Palada mirosea a alcool. Acesta a refuzat să facă testul de alcoolemie, motiv pentru care a fost condus la INML, pentru recoltarea de probe biologice. Nici aici nu a fost cooperant, refuzând analizele.

Citeste si   LOCKDOWN după ce rata de pozitivare a depășit 30% | Nelu Tătaru: ”Nu cred că trebuie să ne întoarcem la a închide total”

Polițiștii i-au întocmit dosar penal pentru refuz de recoltare și i-au suspendat permisul de conducere.

“În data de 8 octombrie, în jurul orei 23,30, poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza Sectorului 2 au oprit pentru control un autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani. Având în vedere faptul că şoferul emana halenă alcoolică, poliţiştii i-au solicitat să sufle în aparatul alcooltest, însă acesta a refuzat (…) În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile art. 337 din Codul penal”, mai arată în comunicatul Brigăzii Poliției Rutiere.

Citeste si   Ludovic Orban va participa la reuniunea Consiliului OCDE. Programul vizitei premierului în Franța

Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ