Share

În data de 20 martie 2020, se aniversează două secole de când, la Bârlad, a venit pe lume Alexandru Ioan Cuza, Domnitorul Unirii

A domnit puțin dar a realizat multe. A fost cea mai bogată domnie din istoria românilor, în privința reformelor fundamentale pentru viitorul României.

Alexandru Ioan Cuza a venit pentru prima dată în Iași, la 11 ani, când a fost înscris la Pensionul fostului ofițer napoleonian Victor Cuemin care a rămas în Moldova după eșecul campaniei din 1812. Aici va învăța alături de Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Eugen Alcaz, Matei Millo.

Obținându-și bacalaureatul în Litere în 1835 la Paris, până în 1837 studiază Dreptul și Medicina fără a finaliza cursurile. În perioada 1837-1840 a fost cadet în Armata Moldovei, iar din 1842 și până în 1845 a fost Președintele Judecătoriei Covurlui. Căsătorit în 1844 cu Elena Rosetti –Cuza, Alexandru Ioan Cuza și-a urmat calea revoluționară, animat de ideile franceze dobândite în urma inițierii în Francmasonerie sub obediența Marelui Orient al Franței, precum și a celorlalți pașoptiști.

La 27 martie/8 aprilie 1848, la Hotelul „Petersburg” din Iași s-a aflat în fruntea mișcării revoluționare moldovene ca semnatar al Petiției-Proclamațiune. A fost rănit, dar alături de șase revoluționari a fugit din arest și s-a refugiat la sediul Vice-consulatului britanic din Brăila, de unde a plecat în Bucovina, Transilvania, Viena, Paris, Constantinopol,  de unde a venit ca apropiat al domnitorului Grigore Ghica, domn prin Convenția de la Balta Liman, devotat al ideii de unire.

După ce a reluat activitatea ca Președintele Judecătoriei Covurlui, a venit din nou la Iași, ca Director al Ministerului de Interne, întorcându-se apoi la Galați, ca Prefect de Covurlui

În 1857 ia poziție publică împotriva falsurilor caimacamului Nicolae Vogoride și capătă o bună popularitate, fiind des pomenit în corespondența consulilor francezi de la Iași și Galați, considerat drept un bărbat drept, adept al vederilor politice inovatoare, „un om de-al nostru”, cea din urmă fâcând trimitere subtilă la apartenența sa la Francmasoneria din care făceau parte toți diplomații și politicienii francezi.

Citeste si   Doctorandă a USAMV IAȘI oferă CONSULTANȚĂ personalizată online micilor FERMIERI

Însuși Nicolae Vogoride în 1858 îi dă titlul de colonel lui Alexandru Ioan Cuza, devenind în octombrie 1858 Hatman al Moldovei (Comandant al Armatei), și astfel, revenind la Iași.

Partida Națională deținea o majoritate confortabilă în cadrul Adunării Elective a Moldovei. Opozanții Unirii nu se decideau între Mihail Sturdza, fostul domn al Moldovei (1834-1849) și fiul acestuia, Grigore Sturdza. Inițial, unioniștii merseseră pe variantele Costache Negri, Mihail Kogălniceanu, dar renunță luând decizia în noaptea de 4 spre 5 ianuarie, în cadrul unei întâlniri a membrilor Partidei Naționale să îl sprijine colonelul Alexandru Ioan Cuza.

Timpurile l-au separat pe Kogălniceanu de Cuza, iar Kogălniceanu  după moartea lui Cuza a continuat să aibă un respect și chiar un cult pentru „Domnitorul Alexandru Ioan I”

Delegația Moldovei care mergea spre Constantinopol s-a oprit la București și, în noaptea de 23/24 ianuarie 1859, la Hotel Concordia din București, s-a înțeles cu unioniștii munteni să îl sprijine tot pe Alexandru Ioan Cuza. Adversarii Unirii s-au temut de faptul că locul unde se întrunise Adunarea Electivă a Țării Românești pe Dealul Mitropoliei din București era asediat de mulțimea bucureștenilor care i-ar fi silit pe toți să-l aleagă pe Cuza și de aceea nu s-au opus. Costache Negri, Mihail Kogălniceanu sau Vasile Alecsandri s-au numărat apoi printre colaboratorii de bază ai săi în anii domniei. Chiar dacă timpurile l-au separat pe Kogălniceanu de Cuza, Kogălniceanu a avut, după moartea lui Cuza un respect și chiar un cult pentru „Domnitorul Alexandru Ioan I”, al cărui fost prim-sfetnic a fost onorat să se considere întotdeauna.

Citeste si   ARTĂ murală la Serviciul de AMBULANȚĂ Județean IAȘI

Alexandru Ioan Cuza a domnit atât la București, cât și la Iași, până la 24 ianuarie 1862, când Guvernele, Adunările, Armatele celor două Principate Unite s-au contopit, devenind Guvernul României, Armata României, Adunarea Deputaților României.

Având binecuvântarea Împăratului Napoleon al III-lea al Franței, Alexandru Ioan Cuza a obținut recunoașterea dublei alegeri, inclusiv de către Turcia și Austria (pe timpul vieții sale).

În acest articol ne vom rezuma însă la aspectele generale ale vieții lui Cuza, fără să insistăm prea mult asupra reformelor sale sau asupra importanței, în detaliu, pe care a avut-o în istoria României.

          Alexandru Cuza a rămas azi, la două secole de la nașterea lui,  un model doar pentru cine mai pune mâna pe o carte de istorie

Iașul a avut prima universitate din România modernă, înființată în 26 octombrie 1860, care  poartă de atunci numele domnitorului.

Din păcate, din școlile Iașului nu se mai formează azi politicienii cum se formau pe vremuri, în zgomotele ligheanului de aramă bătut de Madam Cuenim care îi anunța pe elevii Cuza, Alecsandri , Kogălniceanu că este vremea trezirii, mesei, învățatului sau odihnei de noapte. Când oare vor mai pleca dintr-o singură clasă a vreunei școli din Iași sau din România întreagă atâtea nume mari ca acum aproape două secole?

Poate că tot cuvintele fostului său coleg de şcoală gimnazială, Mihail Kogălniceanu îi caracterizează cel mai bine opera lui Cuza: „Nu greşelile, ci faptele lui cele mari l-au doborât!”.

O vreme, rămăşiţele pământeşti ale lui Alexandru Ioan Cuza au odihnit la Moşia Ruginoasa aşa cum îşi dorise Cuza, fiind mutate în 1944 la Curtea de Argeş, apoi după 1946,  în cripta Mânăstirii Trei Ierarhi din Iaşi.

Citeste si   Depistat conducând un autoturism, FĂRĂ a deține PERMIS DE CONDUCERE și fiind sub INFLUENŢA ALCOOLULUI

Din păcate, de Alexandru Ioan Cuza ne amintim doar la ocazii speciale, iar memoria lui a fost batjocorită de toţi politicienii care au venit după 1866

Palatul de la Ruginoasa şi-a pierdut respectul de casă a lui Cuza, după moartea văduvei sale la Piatra Neamţ în 1909 şi nu a fost muzeu decât după mult timp după cel de-al Doilea Război Mondial şi asta, dintr-o întâmplare.

Aflat într-una din vizitele sale de lucru, în apropiere de Ruginoasa, prin anii 70, dictatorul comunist Nicolae Ceauşescu, iniţiator al unui cult al personalităţii faraonic (dar pe care încerca să-l legitimeze prin apelul  la figuri istorice de prestigiu ca Burebista, Decebal, Traian, Mircea cel Bătrân,  Iancu de Hunedoara, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, Mihai Viteaul, Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu, Alexandru Ioan Cuza) şi-a dorit să meargă în vizită la Muzeul lui Cuza, fiindcă ştia că la Ruginoasa, Cuza a avut moşie.

Activiştii comunişti şi-au luat inima în dinţi spunând că niciodată acea casă nu fusese muzeu. Iritat, Ceauşescu a întrebat ce fusese acolo. I s-a spus că a fost Azil TBC pentru ceferişti, bibliotecă comunală, sediu de partid (cu rol de sediu de primărie), iar atunci era un simplu sediu de CAP. Aşa că, ironia soartei şi a istoriei a făcut ca fondatorul României moderne şi al democraţiei româneşti să fie onorat cu un muzeu de un dictator comunist, abia în 1982, la 162 de ani de la naşterea sa şi, la 109 ani de la moarte.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ