Share

Măsuri de sprijin pentru chiriașii Egros Shopping Iași

Evoluția situației epidemiologice internaționale, determinată de răspândirea virusului COVID-19, a adus schimbări economice și sociale ce nu au putut fi anticipate.

Declararea stării de urgență pe teritoriul României, prin Decretul Președintelui 195/2020 publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16.03.2020, a determinat Complexul Comercial Egros Shopping Iași să vină în sprijinul chiriașilor săi, acordându-le acestora, din proprie inițiativă, o reducere în cuantum de 50% din totalul chiriei lunare, precum și scutiri la plata utilităților.

De asemenea, în actul adițional propus cu această ocazie s-a prevăzut și posibilitatea ca ulterior, urmare a apariției unor noi modificări legislative, cu aplicabilitate în activitățile desfășurate de către complexeurile comerciale și respectiv ale chiriașilor acestora, textul acestui act adițional să poată fi modificat/amendat în funcție de aceste noi prevederi.

Citeste si   IAȘUL va avea un nou Institut REGIONAL de Boli Cardiovasculare la MIROSLAVA! Dan NIȚĂ: ”Acest OBIECTIV va genera INTERES”

În acest moment Grupul de Firme Egros așteaptă, la fel ca majoritatea agenților economici din România afectați de restricțiile impuse de autorități, normele de aplicare ale diferitelor afirmații sau acte oficiale emise (ordonanțe, hotărâri sau simple declarații de presă) publicate în ultima perioadă.

Pe de alta parte, libertatea convențiilor/contractelor, prevăzută de Codul civil, lasă la latitudinea părților modalitatea de definire a forței majore, precum și implicațiile sale asupra raporturilor contractuale dintre părți.

Contractele de închiriere încheiate de Grupul de Firme Egros cu locatarii săi prevăd faptul că, pentru a-și produce efectele asupra unui contract, forța majoră trebuie dovedită prin acte eliberate de Camera de Comerț și Industrie.

Invocarea clauzei contractuale de prezentare a unui aviz de forță majoră eliberat de Camera de Comerț și Industrie nu reprezintă nici rea-credință, nici abuz de drept, înseamnă doar respectarea prevederilor unui act bilateral și a uzanțelor în materie.

Citeste si   VIDEO l Fără PARADĂ militară și fără PUBLIC la ceremonia de Ziua NAȚIONALĂ la IAȘI

În această perioadă chiriașii pot avea acces la standurile pe care le dețin în Complexul Comercial doar după ce în prealabil trimit un email în care informează că intenționează acest lucru. Această procedură are atât rol de prevenție împotriva răspândirii virusului COVID-19 cât și de a nu crea panică și haos.

Pană în acest moment, 29 martie 2020, Grupul de Firme Egros NU a semnat cu niciunul dintre creditorii săi (fie acestea instituții financiare finanțatoare sau furnizori curenți) suspendarea sau amânarea plăților aferente contractelor comerciale pe care le are în desfășurare, astfel încât aceste contracte își produc în continuare efectele, iar Grupul de Firme Egros continuă să-și îndeplinească ca și până acum TOATE OBLIGAȚIILE contractuale (plătind rate, dobânzi sau oricare alt fel de debite față de furnizorii săi).

Citeste si   (P) PSD Iași: ”Ciocoii de ieri, LIBERALII de azi! Cresc taxele și IMPOZITELE locale în primăriile CONTROLATE de PNL-iști”

Concluzionând, așa cum le-am comunicat în permanență chiriașilor noștri în mod direct, în momentul în care normele de aplicare ale diferitelor facilitați anunțate și/sau vehiculate de diferitele autorități statale vor fi disponibile în mod oficial (normele de aplicare ale acestora fiind publicate în Monitorul Oficial), Grupul de Firme Egros va putea evalua în ce măsura va fi capabil să acorde alte reduceri sau chiar scutiri la plata chiriei lunare și pentru ce durată de timp. De asemenea accesul chiriașilor în complexul comercial nu este restricționat, dar pentru acest lucru este necesar să se respecte procedura stabilită.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ