Share

Doi dealeri de droguri au primit condamnări grele fiind 

Doi dealeri de droguri din judeţul Suceava au fost condamnaţi ieri de magistraţii Tribunalului Botoşani la închisoare cu executare.

Acuzaţi de introducere în ţară de droguri de mare risc, trafic de droguri de mare risc şi efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, Marian Iosif Grijincu şi Daniel Molociniuc s-au ales cu pedepse exemplare de 12 ani şi 7 luni de detenţie, respectiv 5 ani şi 10 luni de închisoare. În cazul lui Grijincu, magistraţii au contopit mai multe condamnări primite în trecut de acesta, inclusiv din perioada minoratului. Sentinţa nu este însă definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Suceava.

Citeste si   Suceava - Ziua Bucovinei: Reprezentanţii autorităţilor au depus coroane de flori la bustul lui Iancu Flondor

Substanţele psihoactive erau cumpărate de pe dark-net

De altfel, povestea lui Marian Iosif Grijincu, în vârstă de 24 de ani, este destul de tumultoasă. De loc din Rădăuţi, el a intrat în atenţia procurorilor de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) încă din 2015, fiind bănuit că făcea parte dintr-o grupare mai vastă de traficanţi de etnobotanice, fiind surprins la un moment dat cu peste 100 de plicuri conţinând substanţe interzise.

Citeste si   DGASPC Suceava a anunțat închiderea și ultimelor două CENTRE de PLASAMENT de tip clasic pentru COPII

Gruparea ar fi fost condusă de un alt sucevean, Alexandru Huţuleac, zis “Duţu” (individul care în decembrie 2017 l-a lovit cu sabia în cap pe poliţistul Dan Ciprian Sfichi, care trebuia să-i percheziţioneze locuinţa). Reţinut şi arestat preventiv în 2016, Grijincu a fost plasat la un moment dat sub control judiciar, dar a continuat să vândă droguri.

Citeste si   VIDEO l 1 DECEMBRIE 2020 la IAȘI! Fără PARADĂ militară și PUBLIC la ceremonia de Ziua NAȚIONALĂ

De altfel, dosarul în care a fost condamnat acum la Botoşani este o disjungere dintr-un dosar instrumentat tot de procurorii DIICOT Suceava împotriva lui.

Pentru a nu voia să fie prins cu drogurile pe care le trafica, Grijincu cumpăra substanţele de pe dark-net şi le distribuia cu ajutorul lui Molociniuc, prin intermediul unor cutii poştale ale unor terţe persoane, care nu aveau cunoştinţă de aceste afaceri.

 


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ