Share

Singura structură reprezentativă a elevilor ieșeni dă startul campaniei „Educație prioritară, nu doar în campanie electorală!”. Inițiativa este menită să încurajeze autoritățile locale în vederea obținerii unui sistem de învățământ dezvoltat în spiritul incluziunii, al calității și al echității.

Responsabilizarea liderilor politici ieșeni este unul dintre principalele scopuri ale campaniei

Campania constă în semnarea unui angajament ce prevede implicarea autorităților în dezvoltarea educației calitative. După semnarea acestui document, liderii politici vor fi înregistrați pe platforma campaniei.

Campania „Educație prioritară, nu doar în campanie electorală!” părea o provocare pentru noi dinaintea lansării ei. Ne-am pregătit un plan și am mobilizat resursa umană cu scopul de a fi eficienți și de a ajunge la toți candidații la algerile locale. Primul pas pe care trebuia să-l facem a fost să cerem de la partide listele cu cei care candidează în județ.

Am dat emailuri, am sunat. Au fost cazuri în care ni s-a închis în nas când am zis că suntem elevi sau am primit răspunsul <<Suntem în concediu. Nu avem timp>>. Am ales să punem presiune pentru a putea înainte cu campania, astfel că am trimis toată echipa (10 persoane) emailuri la partidele politice care nu ne răspunsese. Același rezultat, nu am primit nimic. În acest punct, tot ce ne-a rămas să facem este să căutam candidații pe Facebook sau în presă, să ne uităm pe stradă după afișe și să mai  întrebăm printre prieteni”, declară președintele Consiliului Județean al Elevilor Iași, Alina Elena SAVA.

În contextul actual candidații politici tind să facă promisiuni fără o finalitate concretă. Majoritatea se axează pe realizarea unei imagini de campanie ce ar putea să le aducă un anumit număr de voturi, uitând faptul că politica nu reprezintă doar o afacere.

Situația epidemiologică din țară a generat multe probleme în sistemul educațional.

Liderii politici pun accentul în momentul de față pe campaniile electorale, dar ignoră neclaritățile din sistemul de învățământ ce necesită un răspuns. Incertitudinea scenariului ce va fi aplicat de autorități pentru începerea anului școlar a creat panică în rândul populației.

Foarte mulți elevi nu dispun de materialele necesare pentru continuarea orelor în mediul online

Nu există o Bibliotecă Școlară Virtuală, catalog virtual sau resurse special alocate pentru domeniul educațional în contextul actual.

Am rămas cu un gust amar, întrucât se presupune că aceste partide politice reprezintă cetățenii mai departe și servesc societatea civilă, dar se pare că nu au această intenție nici măcar în campania electorală.

Cei care am semnat deja documentul (fie că au preluat de pe Facebook, fie că au răspuns emailului nostru) au fost încântați de inițiativă și am trimis scrisoarea de angajament, ceea ce ne-a dat un plus de speranță. În continuare adresăm invitația candidaților la alegerile locale de a semna scrisoarea de angajament, pe care o găsesc pe pagina noastră de Facebook (Consiliul Județean al Elevilor Iași)”, încheie președintele CJE Iași, Alina SAVA.


Share

LĂSAȚI UN MESAJ