Share

Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare în Dosarul „Gala Bute”

Sentința trebuia să fie anunțată încă de pe 13 martie, dar judecătorii ICCJ au prelungit emoțiile fostului ministru al Turismului și au au amânat pentru data de 28 martie pronunțarea.

Procurorii au cerut pedeapsa maximă pentru Elena Udrea, cercetată în acest dosar pentru abuz în serviciu, luare de mită și tentativă de folosire de acte false pentru a obține fonduri europene. Riscă o pedeapsă maximă cu executare de peste 14 ani, dacă va fi găsită vinovată pentru toate faptele.

Tot astăzi, magistrații i-au dat o nouă veste proastă Elenei Udrea. Finul său, fostul deputat Adrian Gurzău, a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă în cazul Carpatica, informează libertatea.ro.

Întrebată cine ar fi avut interes să o scoată din joc, Elena Udrea a răspuns: “Simplu, doamna Kovesi şi domnul Coldea

La ieşirea de la instanţa supremă, fostul ministru al Turismului a mai spus că şi-a iertat demult denunţătorii şi că speră ca aceştia să fie achitaţi, informează Mediafax.

Întrebată cine ar fi avut interes să o scoată din joc, Elena Udrea a răspuns: “Simplu, doamna Kovesi şi domnul Coldea. A pornit acest dosar la două zile după ce am făcut denunţul. Eu am făcut denunţul vineri, iar cererile de arestare prevenetivă au început să curgă împotriva mea marţi, la cinci zile după. Probabil că interesul de a scoate anumiţi oameni politici din joc este acela de a scoate din joc pe anumiţi oameni care ştiau lucruri despre ei, pe de o parte, pe de altă parte, de a-i înlătura pe toţi cei care nu ar fi ascultat niciodată de ordinele lor (…) Uitaţi, astăzi domnul Coldea nu mai este în funcţie. Mult prea târziu. Le-a trebuit doi ani ca să confirme ceea ce am spus de acum doi ani şi într-adevărat să vină cineva cu o dovadă”.


CITEȘTE ȘI …

Udrea află astăzi verdictul în dosarul Gala Bute. DNA a cerut pedeapsa maximă: 13 ani și 4 luni de închisoare


Alte persoane implicate

Procurorul DNA a cerut ca și fostul ministru al Economiei Ion Ariton, Rudel Obreja, Tudor Breazu și Ștefan Lungu să primească o pedeapsă cu executare. Pentru Gheorghe Nastasia, Ana Maria Topoliceanu și Marius Botoroagă procurorii au cerut pedepse cu executare dar reduse cu o treime, după ce aceștia și-au recunoscut vinovăția.

Ce spun procurorii

Potrivit DNA, Udrea ar fi coordonat un sistem prin care persoane apropiate ei au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care îl conducea.

La data de 21 aprilie 2015, Elena Udrea a fost trimisă în judecată, în dosarul „Gala Bute”, în care este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului omonim de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi respectiv de luare de mită în legătură cu finanţarea de către acelaşi minister a mai multor contracte.

Alături de Udrea, au fost trimişi în judecată fostul ministru Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Gheorghe Nastasia, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu şi Dragoş Botoroagă.


Share
Citeste si   PEȘTELE le-a adus o lucrare penală! Poliţiştii de FRONTIERĂ cercetează trei bărbați pentru BRACONAJ PISCICOL.
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ